Invitație la lectură: Revista „Glasul Bucovinei” din Cernăuți – un număr consacrat destinului românilor din Ucraina în contextul războiului
La Cernăuți, în condițiile războiului ruso-ucrainean, redacția revistei de istorie și cultură „Glasul Bucovinei” a luat decizia să editeze cele patru numere anuale tradiționale într-o singură carte care să descrie destinul populației românești din Ucraina și implicarea în acest crâncen război. Revista a fost editată cu sprijinul Institutului Cultural Român în colaborare cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
În revistă sunt publicate rezultatele studiului realizat de Institutul de Studii Politice și Capital Social (fondator și director, politologul dr. Marin Gherman), care a obținut un sprijin financiar din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României pentru cercetarea „Comunitatea românească din Ucraina: necesități, așteptări și provocări în perioada războiului (barometru social)”. Alte articole prezintă cazuri concrete de participare a românilor la război, ajutoare umanitare acordate de statul român, soarta refugiaților și activitățile culturale ale intelectualității românești, menite să-i încurajeze pe români în păstrarea limbii și identității naționale, să-i susțină moral. Nu lipsesc și materiale de istorie a Bucovinei. Un loc aparte îl ocupă prezentarea relațiilor culturale cu Mânăstirea Putna. Avem nevoie, ca niciodată, de perpetuarea culturii și tradițiilor noastre în aceste vremuri cumplite, când gândul se îndreptă în primul rând la viață și salvare în acest război, care seamănă moarte și dezastru.
Secolul XXI a început cu un nou război – cel din Ucraina, în care s-au implicat majoritatea țărilor Uniunii Europene și NATO prin acordarea de sprijin umanitar și armament. Un val impresionant de refugiați s-a îndreptat chiar din prima zi a războiului spre granița de vest a Ucrainei, spre România, Republica Moldova, Polonia și Ungaria. Sprijinul moral și umanitar a fost şi este în continuare enorm. La frontiera ucraineano-română mulțimea, majoritatea femei și copii, din Kiev și alte localități din Ucraina, părăsea țara din cauza urgiei războiului. Tot atunci s-au refugiat și mulți români din regiunea Cernăuți.
Astăzi suntem martorii unui nou tip de război – războiul rachetelor împotriva civililor. Armata Ucrainei i-a oprit pe agresori în sud-estul Ucrainei, unde timp de mai multe luni se duc lupte grele. Rachetele atacă, însă, tot teritoriul țării, ajungând până în vest – la Lviv, Ivano-Frankivsk, Hmelnițki… Imensitatea dezastrului întrece orice închipuire. Este o invazie a groazei și a disperării. Luni de zile populația din sud-estul țării trăiește cu spaimă, neputință, tristețe și multă răbdare. Șirul lung al umilințelor prin care trece populația pașnică a cuprins întreaga țară. Este profund afectată și comunitatea românească.
Frigul și întunericul devin noi arme îndreptate împotriva populației Ucrainei cu speranța că oamenii se vor revolta împotriva guvernului și vor cere reînceperea discuțiilor cu Federația Rusă. Acesta este, de fapt, scopul atacurilor masive cu rachete asupra obiectivelor de infrastructură energetică. În situația când la Cernăuți, ore întregi sau chiar zile, suntem deconectați de la curentul electric am reușit, totuși, să edităm acest număr. Este prima revistă tipărită în asemenea condiții.
O puteți citi online AICI.
Urmăriți-ne pe Telegram