Doi locuitori ai regiunii Mîkolaiv au fost reținuți de grănicerii ucraineni pe 5 februarie, în apropierea frontierei cu România, în raionul Hust. Două persoane din Transcarpatia – o femeie de 21 de ani și un bărbat de 41 de ani – sunt suspectate de organizarea trecerii ilegale a acestora peste graniță.
Informația a fost publicată pe pagina de Facebook a Direcției Regionale de Vest a Serviciului Frontierei de Stat al Ucrainei.
Potrivit SFSU, grănicerii i-au oprit pe cei doi locuitori ai regiunii Mîkolaiv și pe transcarpatieni la 250 de metri de granița cu România.
„Un locuitor al satului Iza i-a transportat pe cei din regiunea Mîkolaiv până în zona de frontieră cu un autoturism în care ducea produse alimentare, iar ulterior, o locuitoare a așezării Vișcovo i-a condus spre graniță. Pentru aceste servicii, transcarpatienii intenționau să primească câte 4.000 de dolari de la fiecare client”, se arată în comunicat.
Faptele transcarpatienilor au fost încadrate conform părții 3 a articolului 332 din Codul penal al Ucrainei, iar aceștia riscă până la 9 ani de închisoare și confiscarea bunurilor.
În ceea ce privește locuitorii regiunii Mîkolaiv, grănicerii au întocmit acte conform părții 2 a articolului 204-1 din Codul Ucrainean privind Contravențiile Administrative. Sancțiunea prevede o amendă între 3.400 și 8.500 de grivne sau arest administrativ de până la 15 zile.
Elvira Chilaru


