La Cernăuți a fost amenajată o alee în memoria militarilor uciși pe front

În Parcul Jovtnevîi din Cernăuți, lângă catarg, a fost recent inaugurată „Aleea Gloriei”. Aleea include fotografii și informații despre peste 300 de soldați cernăuțeni care și-au pierdut viața în războiul ruso-ucrainean până în luna aprilie 2024.

Primarul Roman Kliciuk a explicat că locația a fost aleasă după consultări cu familiile militarilor și arhitecții, având în vedere că mulți dintre aceștia locuiau în apropiere. Aleea a fost deschisă oficial cu ocazia Zilei Comemorării Apărătorilor Ucrainei.

„Amenajarea aleii a început încă din aprilie acestui an, iar locația a fost stabilită în consultare cu familiile militarilor și arhitecții. În cele din urmă, s-a decis să fie amplasată lângă catarg, deoarece mulți dintre acești militari locuiau în apropiere, iar copiii lor încă trec pe aici. Aleea Gloriei a fost inaugurată cu ocazia Zilei Comemorării Apărătorilor Ucrainei”, a spus Kliciuk.

Conform informațiilor de pe site-ul Prozzoro, cele 50 de structuri metalice au costat aproape 300 de mii de grivne, amenajarea Aleii Gloriei – peste 250 de mii de grivne, iar cele 300 de fotografii – 150 de mii de grivne.

Pe Aleea Gloriei vor fi adăugate în continuare standuri cu cei care au murit după aprilie 2024.

Alexandru Vasilachi

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina