La Suceava a fost deschis un centru de consiliere „Salvați copiii” pentru familiile refugiate din Ucraina
În data de 3 august a.c. la Suceava a fost deschis un centru de consiliere pentru familiile refugiate din Ucraina. Potrivit biroului de presă al Organizaţiei „Salvaţi Copiii” România, județul Suceava preia o mare parte din copiii care se refugiază din calea războiului din Ucraina.
La inaugurare au participat autorităţi locale, secretarul de stat Raed Arafat, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă – Ministerul Afacerilor Interne şi Maria Mădălina Turza, consilier de Stat în Cancelaria Prim-ministrului, Guvernul României, care a anunţat demararea Planului Naţional de măsuri de integrare şi protecţie pentru beneficiarii de protecţie specială din Ucraina, pentru care vor fi alocate 200 de milioane de euro, de la bugetul de stat şi din fonduri europene.
Dintre cei 1,7 milioane de cetăţeni ucraineni care au intrat în România de la sfârşitul lunii februarie, 368.000 sunt copii, iar dintre aceştia au rămas în România aproximativ 37.000, în sistemul de protecţie specială fiind integraţi 220 de copii ucraineni.
„Deschiderea acestui centru este esenţială. România este prima ţară din UE care are un plan despre ce vom face pe termen mediu şi lung cu refugiaţii din Ucraina, care sunt la noi în ţară. În septembrie vom avea prima reuniune a statelor europene la Bucureşti, pentru a porni o viziune comună şi un plan la nivel european”, a spus Maria Mădălina Turza, care a participat în regim online la eveniment.
Secretarul de stat Raed Arafat a spus că a apreciat cooperarea pe care departamentul pe care îl conduce o are cu „Salvaţi Copiii”.
„Am vizitat de la început toate punctele de frontieră şi am văzut echipele Salvaţi Copiii la toate acestea, alături de noi, acordând asistenţă de urgenţă copiilor. Continuă să fie cooperare între noi, mai ales când vedem că aproximativ 40% sunt copii şi aceşti copii au trauma lor de a se muta dintr-o parte într-alta, ei nu înţeleg ce este războiul”, a spus Raed Arafat.
Salvaţi Copiii România a început şi activităţile de sprijin socio-educaţional şi lucrează cu copiii ucraineni în două şcoli din judeţ, respectiv Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” şi Liceul Teoretic Filadelfia.
Potrivit datelor „Salvați Copiii” până în prezent, au fost asistate umanitar 154.719 de persoane, dintre care 87.532 de copii ucraineni şi 67.187 de adulţi (femei, vârstnici, familii extinse). Aceştia au primit sprijin umanitar, asistenţă socială şi educaţională, precum şi psihologică. Au fost distribuite 13.938 de tichete sociale pentru familiile cu copii, iar 10.532 de persoane (3.602 de familii) au fost înregistrate în programul de asistenţă financiară pentru a primi suport pentru o perioadă de 3 luni.
„Noi am fost alături de refugiații din Ucraina din 24 februarie la graniță. Am stabilit împreună cu ei care trebuie să fie pașii următori, ce tip de ajutor au nevoie. Am văzut cazuri devastatoare, am văzut femei și copii cu bagaje, era frig, unele plângeau că și-au lăsat soții în armată. Unii și-au lăsat copii și au venit aici să-și caute de lucru. Aici este un centru integrat unde pot fi găsite mai multe lucruri la un loc – în primul rând informație utilă în limba lor maternă. Avem mulți angajați care sunt chiar din Ucraina sau din Republica Moldova și știu limba. Refugiații au nevoie de sprijin material și bani pentru a achita costurile de zi cu zi. Copiii au nevoie de un spațiu în care să se joace și să simtă că sunt totuși copii și trebuie să se bucure de copilărie, plus adolescenții care au nevoie de alt tip de activități, de sfaturi și informare”, a declarat pentru Agenția de știri BucPress din Cernăuți, Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România.
Centrul de consiliere se compune dintr-o echipă de specialiști bine instruiți care le oferă familiilor refugiate din calea războiului tot suportul necesar.
Mircea Petriuc, președintele Salvați Copiii filiala Suceava, a declarat pentru Agenția BucPress că echipele Save the Chilndren International care au sosit în primele zile ale conflictului militar din Ucraina la Siret au fost uimite de solidaritatea și autoorganizarea societății civile, care a ajutat refugiații din propria inițiativă.
„Refugiații ucraineni se adresează la noi pentru intermedierea rezolvării unor probleme medicale, unii dintre ei au nevoie de ajutor financiar, fiindcă e clar că li se termină resursele. Cei mai mulți dintre ei au nevoie de un fel de integrare – au nevoie de joburi care să le asigure traiul de zi cu zi”, susține Mircea Petriuc.
La deschiderea Centrului de consiliere au participat familii de ucraineni care sunt ajutate de echipa „Salvați Copiii”. Victoria din regiunea Kiev a părăsit la timp localitatea natală împreună cu fiica. A văzut cum militarii ruși ocupau zonele din jurul Kievului. Ambele au ajuns în România înspăimântate. Au stat la vama Porubne-Siret 4 zile. Erau mii de oameni acolo. Datorită psihologului de la Centrul de consiliere „Salvați copiii” fiica ei a reușit să depășească starea de frică ce o urmărea.
O altă familie din sud-estul Ucrainei cu mai mulți copii a subliniat că apelează des la serviciile asistenților sociali care intermediază legătura cu instituțiile medicale din România sau le ajută cu integrarea socială.
Ioana-Delia Rusu, coordonatorul Centrului de consiliere „Salvați copiii” a mulțumit celor prezenți pentru sprijin, subliniind că va încerca să ajute cât mai mulți ucraineni care, din motivul războiului, au rămas fără case și sunt nevoiți să o ia de la zero pe teritoriul României.
Trebuie menționat faptul că la Centrul de consiliere au fost angajați și multe persoane care s-au refugiat din Ucraina. Un exemplu este Lăcrimioara Rusu din Cernăuți, lucrător social la Centrul de consiliere „Salvați copiii”, care a adus mulțumiri României, poporului român și Organiației Salvați Copiii din partea tuturor familiilor refugiate din Ucraina, pentru solidaritatea exemplară. Echipa de profesioniști, compusă din români, dar și din persoane venite din Ucraina sau R.Moldova, coordonată de Ioana Rusu, va face tot posibilul pentru a ajuta câți mai mulți copii, adolescenți și adulți, care și-au părăsit casele din motivul unei agresiuni armate neprovocare, a unui război nemilos și absurd.
La deschiderea Centrului de consiliere au mai participat Alexandru Moldovan, prefect, Instituția Prefectului Județul Suceava, Costică Gheață, Colonel Inspector Șef, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina”, Călin Cezar Ciorteanu, comisar-șef Serviciu Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, Sebastian Bardan, comisar-șef poliție, Director adjunct, Inspectoratul General pentru Imigrări – CRPCSA Rădăuți, Nicoleta Daneliuc, purtător de cuvânt, șef serviciu, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Gabriel Matei, Inspector Școlar General Adjunct, Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
Centrul de consiliere „Salvți Copiii” funcționează la Suceava, de luni până vineri, între orele 9-17, str. Nicolae Bălcescu, nr. 6, etaj 2.
Urmăriți-ne pe Telegram