Maria (Mitzi) von Kulmer – Mandicevschi, o pianistă din Bucovina

De aproximativ 18 ani mă ocup de cercetarea familiei Mandicevschi și a contribuției acesteia la viața culturală și educațională a Cernăuțiului și a Bucovinei.

Căutările mele au început cu doi membri ai acestei ilustre familii și, la acea vreme, nu știam cât de bogată este în reprezentanți de seamă. Se pare că această familie „mă supraveghează mereu”, mă ajută și mă îndrumă în cercetările mele. Membrii ei nu obosesc niciodată să îmi ofere surprize, informații noi despre activitățile lor sau despre alți membri ai familiei.

Este plăcut atunci când primesc solicitări din străinătate pentru informații despre membrii familiei Mandicevschi. Recent, cercetători din Austria, de la muzeul Orth, m-au contactat, deoarece se pregătea o expoziție despre baroneasa Maria von Kulmer. Din materialul trimis de ei, am aflat cu surprindere că ea este fiica lui Constantin Mandicevschi.

Muzeul Orth este un obiectiv turistic din Austria, situat în Orth an der Donau. Este un muzeu dedicat culturii și istoriei locale, amplasat într-un cadru natural pitoresc, unde vizitatorii pot explora o zonă bogată în atracții naturale și istorice.

Cercetătorii de la museumORTH din Orth an der Donau, Austria, au pregătit într-adevăr o expoziție specială despre baroneasa Maria von Kulmer. Expoziția, intitulată „Maria von Kulmer und der Most” („Maria von Kulmer și mustul”), a fost deschisă pe 23 martie 2024 și a fost disponibilă pentru vizitare până la 9 iunie 2025.

Ei m-au găsit prin intermediul internetului, unde au fost publicate articolele mele, în specia pe BucPress Cernăuți. Prieteni din mediul jurnalistic mi-au transmis că cercetători din Austria mă caută. Așa a început colaborarea noastră, una constructivă și foarte fructuoasă. Am făcut un schimb de informații, care s-a dovedit extrem de util pentru ambele părți. Din documentele pe care le-am primit am aflat despre un membru al familiei Mandicevschi dat uitării.

Până nu demult nu aveam date concrete despre copiii lui Constantin Mandicevschi. Știam doar că au existat trei fiice și un băiat: Vica (Veronica), care a fost medic oftalmolog la Cernăuți; Josefina, despre care încă nu știu nimic; despre băiat nu cunosc încă nici numele, nici unde a activat; și Maria, despre care, până nu demult, nu știam aproape nimic. În urma colaborării cu Muzeul din Orth an der Donau, Austria, am aflat câteva date importante despre Maria, pe care le voi prezenta mai jos.

Maria (Mitzi) von Kulmer-Mandicevschi s-a născut la 8 noiembrie 1890, la Suceava. A fost pianistă la Opera din München. Și-a petrecut copilăria și anii de școală la Cernăuți, începând cu 1893, când tatăl ei, Constantin, a devenit directorul Școlii Reale Ortodoxe de Băieți din Cernăuți. Între 1908 și 1912 a studiat pianul la Academia Imperială și Regală de Muzică și Arte ale Spectacolului din Viena, locuind în acea perioadă la unchiul ei, Eusebie Mandicevschi.

Tatăl său, Constantin Mandicevschi, profesor, bibliotecar și compozitor amator de importanță locală, i-a insuflat dragostea pentru limbajul și spiritul românesc. Unchiul ei, Eusebie Mandicevschi, muzicolog și publicist activ în cercurile vieneze, i-a oferit o educație muzicală solidă la Viena, unde Maria a studiat pianul și teoria muzicii. Această formare nu a fost doar tehnică, ci și afectivă: Eusebie i-a transmis o viziune asupra muzicii ca formă de cultură și identitate.

A avut doi soți: Rudolf Bela și Max von Kulmer (1881–1963), de la care a moștenit titlul de baronesă. La 31 august 1923 s-a stabilit împreună cu baronul dr. Max von Kulmer în localitatea Orth an der Donau, unde acesta a închiriat o proprietate cunoscută sub numele de „Uferhaus”. Acolo, el a lucrat la invenția sa – elicea cu pană –, în timp ce ea își încânta oaspeții într-un chioșc de cidru, cântând la pian.

Povestea plină de evenimente a acestei hangițe și artiste neconvenționale a condus-o la Opera de Stat Bavareză din München, unde, începând din 1940, a acompaniat baletul timp de 20 de ani. Soțul ei era avocat, dar a activat în domeniul hidromecanicii timp de peste două decenii.

În această perioadă, dr. Max von Kulmer a lucrat și ca luntraș pe Dunăre, la Orth, continuând să dezvolte invenția sa, „elicea cu pană”, un tip complet nou de propulsie navală, testată pe o barcă cu fund plat.

Când Maria von Kulmer s-a mutat la Orth, pianul ei a fost adus de la Viena cu o barcă tradițională, pe Dunăre. Instrumentul îi fusese dăruit de unchiul ei drag, Eusebie Mandicevschi, care a jucat un rol important în formarea sa artistică. Ea le dedica pasagerilor care călătoreau pe râu piese la pian compuse de unchiul ei, iar după ce un plutaș i-a lăsat un butoi de must, a scris „Most” pe o tăbliță în fața casei și a început să îl servească, transformând locuința într-o mică tavernă.

În 1936, soții von Kulmer au părăsit Orth și s-au mutat la Vatra Dornei, în România, iar mai târziu la Berlin și München. Au predat feribotul și hanul familiei Georg Humer Sr., care îl administrează și astăzi, ajuns la a treia generație.

În ziarele cernăuțene „Glasul Bucovinei” și „Czernowitzer Deutsche Tagespost”, în anul 1938, au fost publicate două știri valoroase despre doamna Maria Kulmer-Mandicevschi. Din aceste anunțuri putem deduce că, în anii 1937–1938, doamna Kulmer s-a aflat la Cernăuți, unde a susținut un concert de pian la „Societatea Doamnelor Române”. Din al doilea anunț aflăm că ea locuia pe strada Iancu Zotta, unde oferea și ore private de pian.

Glasul Bucovinei, 15 septembrie 1938

Czernowitzer Deutsche Tagespost, 1938.

De menționat că, în perioada austriacă și în cea românească, străzile Cernăuțiului aveau denumiri și numerotări diferite. Dacă vorbim despre strada care astăzi poartă denumirea „Ucraineană”, aceasta era împărțită în două segmente: de la strada Rusă până la strada Armenească, în perioada interbelică purta denumirea „Mircea Vodă”, iar de la Catedrala Armenească „Sf. Petru și Pavel” până la strada Șevcenko se numea „Iancu Zotta”. Este interesant că, în timpul stăpânirii austriece, această stradă a fost numită și „strada Domnească de Jos”, unde locuia o mare parte dintre boierii români, întrucât nu aveau voie să locuiască pe strada Domnească de Sus.

Mai jos vom prezenta anunțul din ziarul „Glasul Bucovinei”, din 16 aprilie 1938, despre concertul de la Societatea Doamnelor Române:

„Societatea Doamnelor Române anunţă onoratul public că va aranja în prima jumătate a lunii Mai un recital de pian executat de cunoscuta pianistă D-sa Maria Kulmer-Mandicevschi. D-sa şi-a făcut studiile muzicale la conservatorul din Viena, ca elevă a vestiţilor profesori Reibard şi Robert Fuchs şi s-a bucurat acolo de cele mai elogioase aprecieri nu numai ca pianistă desăvârşită de factură clasică, ci şi ca destoinică profesoară de muzică. Doamna Maria Kulmer-Mandicevschi, reîntoarsă de doi ani în ţară, s-a stabilit de curând în Cernăuţi şi a binevoit să primească cu multă amabilitate invitaţia Societăţii de a da un concert în folosul refacerii internatelor de fete ale societăţii. Nădăjduim că publicul cernăuţean va şti să preţuiască rarul prilej de a asculta o desăvârşită artistă a Bucovinei şi-i va face cuvenita primire printr-o asistenţă numeroasă, sprijinind totodată şi „Societatea Doamnelor Române” în străduinţele ei de afirmare a femeii în toate ramurile culturii naţionale”.

Informațiile pe care ni le oferă acest articol din „Glasul Bucovinei” din 1938 sunt valoroase pentru conturarea activității culturale a doamnei Maria Kulmer-Mandicevschi în Cernăuțiul interbelic.

La München, ea a continuat să scrie și să publice în limba germană, dar legătura afectivă cu Bucovina nu s-a estompat niciodată. A păstrat cu devoțiune memoria fratelui tatălui ei, Gheorghe Mandicevschi (1870–1907), compozitor și dirijor bucovinean, o figură marcantă a muzicii locale, redactând o lucrare memorialistică în limba română, ulterior tradusă în germană. Documentul, păstrat în colecția Autographensammlung a Münchner Stadtbibliothek / Monacensia, include o biografie detaliată, un catalog de lucrări muzicale și manuscrisul intitulat „Oratoriul”. Deși nepublicată comercial, această lucrare reprezintă un gest de recuperare culturală, un act de fidelitate față de patrimoniul muzical bucovinean.

Maria (Mitzi) von Kulmer-Mandicevschi a decedat în 1983, la München, Germania. A fost înmormântată la Zentralfriedhof Annabichl, în orașul Klagenfurt am Wörthersee, landul Carintia, Austria.

Maria von Kulmer a întruchipat complexitatea elitei bucovinene din epoca imperială: bucovineană prin naștere, română prin familie, germană prin educație și prin parcursul vieții. Această intersecție de culturi și limbi i-a conferit o perspectivă unică, pe care a exprimat-o prin scris, muzică și gesturi de memorie. Ea a fost o punte între lumi, între generații și între tradiții.

Părinții Mariei: Claudia Bržorad și Constantin Mandicevschi – 1933.
(Fotografia a fost recent descoperită în fondurile Arhivei de Stat a regiunii Cernăuți)

Maria (Mitzi) von Kulmer – Mandicevschi

Dr. Acatrini Vladimir
Directorul Fundației de Binefacere „Familia Mandicevschi”

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina