Ministerul Apărării și UE vor monitoriza ajutorul militar acordat Ucrainei
Ministerul Apărării din Ucraina colaborează cu Uniunea Europeană privind monitorizarea armamentului și a bunurilor militare livrate țării noastre, potrivit army.fm. Reprezentanții Ministerului Apărării din Ucraina s-au întâlnit cu o delegație a Misiunii de Monitorizare a Fondului European pentru Pace. Părțile au discutat despre monitorizarea de către experții UE a ajutorului militar acordat Ucrainei de țările Uniunii Europene (armament, tehnică militară și bunuri militare), potrivit sursei citate.
Specialiștii Ministerului Apărării au informat colegii străini despre procedurile de evidență a bunurilor primite de la țările UE și au exprimat disponibilitatea de a oferi suport integral în organizarea verificării acestora. La rândul lor, reprezentanții UE și-au exprimat disponibilitatea cu privire la colaborarea cu partea ucraineană și au remarcat faptul că această transparență are un impact pozitiv asupra deciziilor țărilor UE de a continua să acorde asistență militară Ucrainei. În plus, acest lucru permite contracararea activă a propagandei și acuzațiilor false privind ”livrarea acestor arme din pratea Ucrainei către alte țări”. Părțile au convenit să continue colaborarea.
Sursa citată reamintește că valoarea totală a asistenței militare acordate Ucrainei de către țările UE, începând cu începutul agresiunii rusești pe scară largă, este estimată la aproximativ 27 miliarde de euro, dintre care fondurile furnizate în cadrul EPF reprezintă 5,6 miliarde de euro.
Urmăriți-ne pe Telegram