Mircea A. Diaconu, invitat la cea de-a XVIII-a ediție a manifestării „Omul și Cartea” la Biblioteca USV

„Cultura poate face lumea mai bună!” (Mircea A. Diaconu)
Joi, 6 martie 2025, de la ora 11:00, în Sala de Lectură „Emanuel Diaconescu”, Corp E, Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava găzduieşte cea de-a XVIII-a ediţie a manifestării Omul şi Cartea. Invitat este unul dintre cei mai importanți critici literari contemporani, filologul și istoricul literar Mircea A. Diaconu, profesor universitar, Prorector cu activitatea didactică şi asigurarea calităţii, un bun prieten al românilor din nordul Bucovinei.
Cadru didactic la Departamentul de Limba și Literatura Română și Științele Comunicării, doctor în Filologie, expert ARACIS, membru CNATDCU, cercetător în cadrul Memorialului Ipotești și membru în numeroase comitete științifice și comisii, Mircea A. Diaconu (părinții Aurel și Elena), s-a născut în data de 2 octombrie 1963, în comuna Boroaia, județul Suceava (până la reforma administrativă din 1950 a făcut parte din județul Baia). Copilăria și-a petrecut-o în satul Orțești, comuna Drăgănești, județul Neamț. A absolvit școala primară și generală în comuna Drăgănești. A urmat studiile liceale la Liceul de Filologie-Istorie „Calistrat Hogaş” din Piatra Neamț (1978-1982). A finalizat studiile superioare la Institutul Politehnic din Iași, Facultatea din Suceava, secția Filologie, specializarea Limba și literatura română – Limba și literatura franceză (1982-1986), cu media 10. În 1989 a obținut definitivarea în învățământ la Universitatea „Babeș Bolyai” cu media 10. În cadrul Facultății de Litere a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, sub coordonarea prof. univ. dr. doc. Constantin Ciopraga, susține teza de doctorat Mișcarea Iconar și literatura română din Bucovina între cele două războaie mondiale (1998), devenind Doctor în Filologie, Literatura Română. Pe parcursul următorilor ani a urmat studii și stagii de formare devenind expert în asigurarea calității și îmbunătățirea proceselor în învățământ.
Având titlul de profesor de limba și literatura română, funcționează în învățământul preuniversitar la Școala Generală nr. 4 din Odorheiul Secuiesc (1986-1989) și la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava (1990-1992). Începând cu anul 1992, Mircea A. Diaconu, devine cadru didactic universitar la Facultatea de Litere și Științe din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, trecând prin etapele gradelor didactice: asistent (1992-1995), lector (1995-1999), conferențiar (1999-2002), profesor (2002-prezent). Mircea A. Diaconu a activat ca profesor asociat la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași (2006-2007) și la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău (2009-2011).
Pe parcursul anilor de activitate didactică universitară, având preocupări privind literatura română, Profesorul Mircea A. Diaconu, a predat cursurile de Istoria literaturii române (epoca pașoptistă, epoca marilor clasici și Limbaje lirice postbelice), Poezie română postbelică, Bucovina – Identitate și multiculturalitate. În toată această perioadă a îndrumat sute de lucrări licențe și disertație și lucrări pentru obținerea gradelor didactice din învățământul preuniversitar. Începând cu anul 1998, a participat în peste 100 de comisii de doctorat la Universitatea din București, „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara, „Petru Maior” din Târgu Mureș, „Ovidius” din Constanța, „Dunărea de Jos” din Galați, „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea din Oradea,. Din anul 2015, devenind conducător de doctorat în domeniul Filologie, a coordonat 20 de teze doctorale. Este coorganizator al masteratului de Literatură Română în Context European și, din 2011, al Conferinței Inter naționale Discurs Critic și Variație Lingvistică.
În cadrul facultății, pe lângă implicarea didactică excelentă, Profesorul Mircea A. Diaconu a îndeplinit funcții administrative: prodecan (2004-2008), decan (2008-2012). Din anul 2012 și până în prezent, Mircea A. Diaconu este prorector cu activitatea didactică şi asigurarea calității. Personalitate a vieții culturale și cercetare științifică, pasionat și dinamic,
permanent se implică în proiecte de cercetare, organizare de congrese, conferințe, simpozioane, colocvii. La evenimentele științifice și culturale, de fiecare dată, profesorul, istoricul și criticul literar participă cu discursuri, lucrări și articole originale și impecabile. Datorită profesionalismului și implicării excelente, profesorul devine expert și membru în numeroase comitete științifice de renume în țară și străinătate.
Mircea A. Diaconu se implică activ în valorificarea lucrărilor științifice, fiind redactor șef al revistei Meridian Critic, Analele Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, seria Filologie. A fost redactor șef al revistei Bucovina Literară și este membru în Consiliul director al revistei Glose, Centrul de Studii Mihai Eminescu, Ipotești; editor al Journal of Romanian Literary Studies; redactor al revistei Comunication interculturele et littérature, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați; membru în comitetul științific Studii si cercetări, Universitatea Vasile Alecsandri Bacău; membru în comitetul științific Analele Bucovinei, Academia Română. De asemenea, a publicat sute de articole și studii în prestigioase reviste literare din România, precum „România Literară”, „Observator Cultural”, „Vatra”, „Viața Românească”, „Convorbiri Literare”, „Familia” etc., dar și în jurnale academice ca „Swedish Journal of Romanian Studies”, „Transylvanian Review”, „Transilvania”, „Diacronia”, „Meridian Critic” etc. A colaborat la vol. Mircea Martin, Christian Moraru, Andrei Terian (editori), Romanian Literature as World Literature, Bloomsbury (2018) și a îngrijit ediții din Simion Mehedinți, Mircea Streinul, Traian Chelariu, Teofil Lianu, Mihail Iordache.
În edituri de prestigiu din țară, Mircea A. Diaconu a publicat, ca autor, coautor sau coordonator, peste 20 de titluri de carte și peste 500 de articole științifice. În mediul on-line sunt înscrise zeci de interviuri care îl au ca protagonist. Totodată, profesorul Mircea A. Diaconu, un fin interpret și comentator al dedicațiilor autorilor care au imprimat gândurile și urările lor pe foaia de titlu a cărții dăruite, consideră că, pe lângă povestea cuprinsă între coperți, o carte devine mai valoroasă, mai importantă și mai apreciată de cititori, dacă conține autografe sau dedicații. Astfel, literatul sucevean a donat Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava un număr de peste 3500 de cărți și reviste extrem de valoroase, apreciind că un autor, o carte, oricât de geniale nu ar fi, își pierd din valoare dacă nu ajung la publicul cititor, fiind „întemnițate” pe rafturile unor biblioteci personale.
În paralel cu activitățile didactice, de cercetare și management, Mircea A. Diaconu este activ în viața culturală și literară din România. Este membru la organizații și asociații profesionale: Uniunea Scriitorilor din România (din 2008), Asociația de Literatură Generală și Comparată din România (din 2009), CopyRo – Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor (din 2009), Societatea Scriitorilor Bucovineni (din 2007), Societatea de Științe Filologice (1996-1990), ARIP – Asociația Română de Istoria Presei (din 2012), Președinte al Asociației AKADEMOS.
„O voce distinctă în domeniul istoriei și al criticii literare românești” și având „darul scrisului”, Mircea A. Diaconu este distins cu numeroase premii, dintre care amintim: Premiul Societății Scriitorilor Bucovineni (1998), Premiul revistei „Convorbiri literare” (1999), Diploma de excelentă, acordată de Ministerul Culturii și Cultelor, Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Suceava (2003), Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași (1998, 2000, 2005, 2009, 2012, 2015, 2019, 2024), Premiul Societății Scriitorilor Bucovineni (1999, 2003), Premiul Asociației Internaționale a Scriitorilor și Oamenilor de Artă Români – Literart XXI și al revistei „Origini” pe anii 2004-2005 (SUA), Premiul Simpozionului Lucian Blaga, Uniunea Scriitorilor din Moldova, Chișinău. Republica Moldova, 2013 (sept. 2013) etc. A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor din România (2003, 2019) și a fost Decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer de președinția
României (2004). De asemenea, este Doctor Honoris Causa al Universității „Dunărea de Jos” din Galați și al Universității „Apollonia” din Iași. Mircea A. Diaconu este prezent în „Dicționarul General al Literaturii Române”, coordonat de Eugen Simion și editat de Academia Română.
„Inteligența artificială n-o să poată să sufere în locul unui om. Neputând să sufere, nu va putea crea o literatură care să exprime durerea, nostalgia, melancolia!” (Mircea A. Diaconu)