A fost sărbătoare, o duminică a cărții la Palatul Național al Românilor din Cernăuți. Am simțit beneficul duh de sărbătoare și în sufletele noastre, pentru că întâlnirea cu o carte, adusă chiar de scriitorul care i-a dat viață, este o plăcută călătorie pe un tărâm de poveste.
Din sute de povești scrise fragmentar pe parcursul veacurilor, istoricul literar prof. dr. Mircea Diaconu, prorector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, a alcătuit o fascinantă poveste a Bucovinei pe cele 350 de pagini ale volumului intitulat provocator „Bucovina. Fals tratat de gastronomie și istorie politică”.
Putem spune că am marcat și un mic jubileu. „Aterizarea” lui Mircea Diaconu la Cernăuți ne-a amintit că, acum cinci ani, în același spațiu al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, a avut loc lansarea originalului volum „Cernăuți. Obiecte pierdute”.
Prezentându-i pe așteptații oaspeți – alături de autor aflându-se prof. dr. Marian Olaru și prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava –, moderatorul Vasile Bâcu, președintele SCLRB „Mihai Eminescu”, a amintit că avem prilejul să-l felicităm pe profesorul Mircea Diaconu pentru performanța de la târgul internațional de carte de la București.
La Salonul Internațional de Carte Bookfest București, printre cele mai vândute cărți de istorie ale Editurii Cartier, pe primele locuri s-au situat „Cernăuți. Obiecte pierdute” și noua sa apariție editorială, „Bucovina. Fals tratat de gastronomie și istorie politică”.
Mi se pare un adevărat miracol că, în aceste timpuri de renegare a valorilor tradiționale, încă există interes pentru cartea în format clasic. Intuiesc și cred că interesul pentru aceste două cărți, înainte ca cititorul să se aprofundeze în conținutul lor, vine, ca și dragostea la prima vedere, mai întâi de toate de la cuvintele din titlurile lor: Cernăuți…, Bucovina…
Despre incomparabilul prinos al dr. Mircea Diaconu la restituirea valorilor literar-culturale ale Bucovinei a vorbit colegul său, prof. dr. Ștefan Purici, prezentând repere din viața și impresionanta carieră profesională a lui Mircea Diaconu, îndeosebi contribuția la scoaterea din negura uitării a poeților iconari, a literaților și publiciștilor români din perioada austriacă și interbelică, datorită cărora s-au păstrat limba română și spiritul național în mediul unei populații supuse asimilării.
Profesorul Ștefan Purici a menționat numeroase premii și distincții, inclusiv Ordinul „Meritul Cultural”, de care s-a învrednicit Mircea Diaconu. Însă principalul merit care îi înnobilează personalitatea de intelectual aflat în slujba poporului său îl constituie cărțile, multe dintre ele fiind donate bibliotecii Societății „Mihai Eminescu” din Cernăuți și prietenilor cernăuțeni.
Și la această întâlnire autorul a adus aproximativ 20 de exemplare ale volumului „Bucovina. Fals tratat de gastronomie și istorie politică”, sponsorizate de un bucovinean cu dor de Cernăuți.
Prof. dr. Marian Olaru s-a referit la originalitatea, în spațiul românesc, a volumului care ne arată cum niște simple lucruri pot deveni repere de cunoaștere și înțelegere a diverselor etape istorice. Fondator și unul dintre liderii Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, dr. Marian Olaru a menționat activitatea colegilor Mircea Diaconu și Ștefan Purici la apariția revistei „Analele Bucovinei”.
Nu doar în calitate de partener al evenimentului, ci și ca persoană care prețuiește cartea, consulul general al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, i-a mulțumit reputatului scriitor pentru interesanta muncă de investigare și pentru valoroasele volume aduse la Cernăuți, recunoscând că lucrarea lansată a captivat-o încă de la primele pagini.
Pe marginea volumului și-au expus părerile dr. Cristina Paladian, șefa Catedrei de Filologie Română și Clasică, precum și profesorii Nicolae Costaș, Nicolae Bodnariuc și Iuliana Airinei.
Spre deosebire de „Cernăuți. Obiecte pierdute”, cartea lansată recent este mult mai voluminoasă, are un conținut divers și cuprinde o perioadă mult mai îndelungată. Totuși, este un rod al nostalgiilor, asemenea volumului „Cernăuți. Obiecte pierdute”.
Este o carte a visătorilor, aș zice, cărora le place să evadeze în poveștile orașului. Eu, bunăoară, când mă bate dorul de Cernăuțiul de altădată, rătăcesc pe drumurile „obiectelor pierdute” din cartea lui Mircea Diaconu și mi se pare, aidoma autorului, că am trăit în acel interbelic și în acea lume irecuperabil pierdută.
Îmi este drag să mă plimb printre oamenii de atunci, prin anii 1923–1926, să fiu părtașă la zilele lor bune și la zilele lor ne-bune. Prin ceața uitării, prin ceața regretelor, reapare orașul cu toate cele frumoase și nefrumoase, cu mari sărbători și lumini de baluri, dar și cu oameni care își pun capăt zilelor, cu infractori de tot soiul.
Noua carte este o continuare a poemelor umbrite de vremurile trecute ale Cernăuțiului, cu hrană pentru suflet și lucruri mai prozaice, cum ar fi gastronomia. „Fals tratat…” este o carte care îți lasă la început gura apă, iar la final – ochii în lacrimi. Și nu numai lacrimi, ci și o sfâșietoare durere.
Această istorie a Bucovinei prin gastronomie este o coborâre la firul ierbii, o istorie văzută de la firul ierbii. Pornind de la estetic, autorul ajunge la politic; pornind din paradis, povestea călătoriei sfârșește în infern.
Ce face, de fapt, Mircea Diaconu când studiază Bucovina? Citește, observă, selectează, se regăsește pe sine…
Referitor la lecturi, pentru „Fals tratat…” a cercetat documente oficiale din vremea împărătesei Maria Tereza, un ghid turistic din 1926 și până la însemnările făcute pe o coajă de copac de răzvrătitul împotriva stăpânirii sovietice, martirul Vasile Motrescu.
Volumul include o amplă documentare din numeroase surse – Octav Vorobchievici, Dragoș Vitencu, Ovid Țopa și alții. Această carte ne arată că se poate reconstitui istoria Bucovinei nu doar din date istorice, ci pornind și de la „bucătăria ei”. Ne spune autorul că suntem nu doar ceea ce citim și gândim, ci și ceea ce mâncăm.
Ar fi fost interesant dacă ar fi fost prezent și un bucătar, pentru a-și spune părerea. „Se mânca mult și bine în Bucovina”, spune Octav Vorobchievici în volumul „La noi în Bucovina”, după o călătorie din 1937 la un unchi, fratele tatălui său, care era preot la Cuciurul Mare. Aflăm ce și cum se mânca în casa unui preot ori în casa unui țăran.
Se mânca bine și mult în Bucovina. La moșia lui Hurmuzachi, refugiații din Moldova erau hrăniți cu generozitate, în timp ce fiii boierului umblau lihniți de foame prin Viena.
Putem afla ce se servea în restaurantele de lux, unde concertau zilnic orchestre ungare, cehe și române, dar și în cele mai simple localuri din Cernăuțiul perioadei interbelice. Dragoș Vitencu vorbește despre „mezelurile lui Podsudek”, despre „crenvurștii” de la Krämer, care se găseau ziua și noaptea la negustorul ambulant.
Colțunași cu carne, chifteluțe de legume, cărnuri la grătar, produse pescărești – o adevărată enciclopedie a peștelui –, prăjituri fine de la Răpeanu, dintr-o cofetărie de pe strada Flondor: toate le găsim în paginile cărții.
„Se mănâncă prost; când nu mai sunt nici urzici, țăranii mănâncă rădăcini”, citim în „Botanica” lui Simion Florea Marian, căreia autorul îi dedică un capitol.
Ca și „Botanica” lui Simion Florea Marian, în trei volume îngrijite de dr. Aura Brădățan, volumul lui Mircea Diaconu este o adevărată enciclopedie de cultură populară, o prezentare a evoluției spiritualității, tradițiilor și obiceiurilor poporului român, multe dintre ele referindu-se la bucătăria tradițională.
Aflăm ce se mânca în casele boierești, preoțești și țărănești. Bunăoară, la pagina 155 citim cum veneau frații Aniței Nandriș – medicii Ion și Tudor și profesorul Grigore – la casa părintească, fericiți să se ospăteze cu bucate țărănești gătite în grabă de sora lor: ouă prăjite, fasole cu mujdei, barabule cu smântână…
Povestea gastronomiei bucovinene începe de la origini: țăranii se hrăneau cu lapte, brânză, mălai, carne de vită, de oaie și de porc, carne de pasăre și ouă, dar lipseau legumele. Autorul vorbește și despre lunile de post – opt luni pe an –, la care se adăugau zilele de miercuri și vineri.
Pornind de la estetic, din paradis, autorul își încheie călătoria în infern, cu mărturii dramatice despre deportările românilor în Siberia, Kazahstan și lagărul Onega, precum și despre deportarea evreilor în Transnistria, avertizând prin cuvintele poetului german Heinrich Heine: „Acolo unde se ard cărți, se vor arde până la urmă și oameni”.
Extrasele din jurnalul de ghetou al lui Miriam Korber și din „Cartea Neagră” a lui Matatias Carp ilustrează adevărul acestor cuvinte.
Tot ce m-a fermecat și m-a întristat, din câte am citit, din câte știam și nu știam, găsesc în această carte.
În cuvântul de încheiere, argumentând includerea acestor capitole, Mircea Diaconu și-a exprimat convingerea că nu a putut ocoli punctele vulnerabile, fiind convins că adevărul, oricât de trist ar fi, ne face mai puternici și ne învață să fim toleranți.
În toate timpurile avem mare nevoie de toleranță, mai ales în spațiul bucovinean polilingv și multinațional, cu familii mixte, unde babilonică era și gastronomia.
Este o bucurie să citim, la pagina 26, însemnările lui Octav Vorobchievici: „Mai bine sau mai rău, limba noastră se vorbește peste tot. Vitrinele magazinelor sunt pline de cărți românești. În restaurante, «meniul» românesc umple listele”.
Totuși, mâncarea învinge politica, afirmă Mircea Diaconu, ilustrând că toate minunățiile pământului s-au adunat în Bucovina. De exemplu, Beni Budic descrie cum evreicele preparau patru-cinci feluri de mâncare dintr-o singură găină.
Nu putea să treacă această întâlnire fără un moment dedicat lui Traian Chelariu, o figură majoră în peisajul literar-publicistic al Bucovinei din perioada interbelică, dar și de mai târziu, când a căzut în dizgrația regimului comunist din România.
Mircea Diaconu, care i-a publicat „Jurnalul cernăuțean” în două volume, ar putea vorbi ore întregi despre creația lui Traian Chelariu, având și un motiv deosebit: în acest an marcăm două cifre rotunde – 120 de ani de la nașterea și 60 de ani de la moartea acestui erudit al Bucovinei.
A editat mai multe cărți după 1990, mai are câteva manuscrise importante și a făcut o donație însemnată Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava și la Cernăuți. La întâlnirea noastră a citit ultimul sonet dintr-un vechi caiet al poetului.
Finalul întâlnirii a fost emoționant pentru poetul Nicolae Șapcă, amintindu-i de anii studenției și de teza de licență consacrată sonetelor lui Traian Chelariu. Este adevărat că propunerea profesorului Grigore Bostan de a trata această temă s-a redus atunci la doar un capitol din teză, numele sonetistului Chelariu sunând neplăcut în acea vreme.
Acum avem libertatea să-l citim și să-i răspundem la întrebarea rănilor deschise: dacă mai sunt pe la noi „raiuri vii și vise”.
Îi mulțumim lui Mircea Diaconu pentru că l-a readus pe Traian Chelariu din nedreapta uitare.
