Mitropolitul Pavel, starețul Lavrei Peșterilor din Kiev, trimis în judecată pentru justificarea agresiunii Rusiei

SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei) a înaintat instanței de judecată dosarul Mitropolitului Pavel, starețul Lavrei Peșterilor de la Kiev, acuzându-l de justificarea agresiunii Rusiei și discriminarea cetățenilor ucraineni.

Ierarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, condusă de mitropolitul Onufrie, riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare, însoțită de confiscarea bunurilor.

Conform anchetei, Mitropolitului Pavel a negat în repetate rânduri public existența Ucrainei ca stat suveran și a numit conflictul din Donbas din perioada 2014-2022 drept „conflict civil”.

SBU susține acuzațiile sale cu ajutorul unei expertize lingvistice judiciare.

Mitropolitul Pavel a fost arestat în luna iulie și ulterior eliberat sub cauțiune în valoare de 33 de milioane de grivne în luna august. În aceeași lună, el a suferit o intervenție chirurgicală. Cu toate acestea, el neagă orice vinovăție în legătură cu acuzațiile aduse.

Nikita Cekman, avocatul mitropolitului a confirmat transmiterea actului de acuzare într-un comunicat pentru publicația Strana.ua.

„Astăzi, Mitropolitul Pavel a primit actul de acuzare. Cazul său va fi judecat la Curtea Pecersk din Kiev”, spune avocatul.

De asemenea, el a menționat că Mitropolitul Pavel rămâne sub arest la domiciliu ca măsură preventivă.

Sergiu Barbuta

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina