Monumente funerare din secolul al XIX-ea în cimitirul satului din Frumușica Veche, regiunea Odesa

Satul Frumușica Veche din Basarabia istorică  adăpostește un crâmpei din anii plecați în istorie. Pe muchia dealului se păstrează un cimitir din secolul al XIX-lea în care putem găsi mai multe cruci. Există inscripții cu anii 1863, 1865, 1877, 1878, 1879, 1880, 1888. Deoarece aceste pietre de mormânt sunt în mijlocul cimitirului, putem face concluzia că cimitirul este cu mult mai vechi. În partea de jos a cimitirului, pietrele de mormânt sunt ascunse printre arbuștii de liliac (gheorghioveni, în limbaj local). Am obiceiul de a merge în acel cimitir vechi, deoarece acolo este înmormântat fondatorul bisericii și mai trec pe acolo să văd care este starea acelui mormânt.

Înainte de sărbătorile pascale am mers iar în acel cimitir, dar de data aceasta picioarele m-au dus printre arbuștii de liliac, unde am descoperit o cruce masivă pitită printre crengile de cătină și liliac. M-am strecurat printre crengile ghimpoase ale cătinei și am început a citi… Am stat mult timp lângă acea piatră, care chiar dacă tăcea, vorbea cu mine prin literele cioplite în materialul dur. Am citit tragedia unei familii, care a decedat în 1877 și mai mulți membri au fost îngropați înt-un mormânt comun. Pe cruce sunt scrise numele robilor lui Dumnezeu: Mihail, Parascovia, Filimon, Feodor, Pavel. (Здесь почивают Рабы Божии: Михаилъ,  Парасковія, Филимонъ, Феодоръ, Павелъ).  Nu pot da lămurire ce înseamnă simbolul dintre numele Mihail și Parascovia. Pare a fi Ф, ce ar însemna femeia, adică soția. Am putea face concluzia că Mihail este soțul Parascoviei și celelalte nume sunt numele copiilor lor.

Este interesantă înscripția de pe această cruce prin cuvântul Pociva (Почива), corect ar trebui să scrie Pocivaiut, deoarece sunt mai mulți, dar pe piatră nu poți respecta regulile gramaticale, poate și a fost scris cuvântul până la sfârșit, dar vremea a ros piatra.  Pe majoritatea crucilor din cimitir scrie „Pocoitsea” (Покоится), iar pe piatra unde sunt îngropați cinci membri ai familiei e scris altfel. Și Почиваe  și Покоится  sunt de origine slavonă, care în traducere înseamnă Odihnește. Cuvântul  Pocivae, este din slavona veche, și se folosește  în prezent în limba ucraineană.      

Pentru ca cititorul să înțeleagă că satul Frumușica Veche este un sat național și dintotdeauna au locuit aici  români basarabeni vă aduc o poză de la una din crucile care încă nu este cufundată de timp în pământ. Pe această cruce scrie cu litere slavone dar în limba română. Am reușit să descifrez anul 1865 și înscripția: Odihnește robu lui Dumnezeu (Одихнеште робу луй  Думнезеу ). Cine odihnește nu știu, piatra e grea și cu timpul s-a adâncit în pământ. Mai sunt careva litere mai sus de inscripția „Одихнеште”, par a fi literele rusești  И М Н. Poate în timpul vizitelor următoare voi reuși să descifrez ce este scris acolo.

Cu mai mulți ani în urmă am mers zeci de ori la piatra de mormânt a fondatorului bisericii, până în sfârșit am descifrat numele Ioann Ursati. Câte odată și cerul ne ajută în dezvăluirea unor taine ale istoriei. Am reușit să citesc numele fondatorului bisericii, uitându-mă la cer și cerând ajutor în dezlegarea tainei scrisului de pe acea cruce.

Pe cruce scrie: Здесь покоится прахъ Іоанна Урсати Ум 11 мая 1880 г. Aici odihnește în pace Ioann Ursati. A murit pe 11 mai 1880.

În ultimii ani, tot mai des vedem publicații în limba ucraineană referitor la crucile din piatră din Basarabia istorică. Majoritatea jurnaliștilor, fără a cunoaște istoria localităților din zonă, scriu că crucile aparțin cazacilor ucraineni. Nu știu de unde adună informația, dar afirmația este complet greșită. Forma crucilor și scrisul cu caractere chirilice de pe ele era dictată de regimul imperiului rus, care ocupase acest teritoriu în 1812.

Ar fi binevenită o echipă de cercetători interesați de istoria satelor românești din regiunea Odesa. Cu drag le-ași fi călăuză. Arbuștii de liliac străjuiesc mormintele celor ce au locuit în Frumuțica Veche în secolul al XIX-ea. Pietrele știu să vorbească. Important este ca noi să știm să le ascultăm glasul.  Acei oameni ne-au făurit istoria satului, iar locuitorii din prezent sunt urmașii lor.