Monumentele funerare din perioada celui de-al Doilea Război Mondial nu sunt supuse deсomunizării
Legea permite excepții în ceea ce privește utilizarea simbolurilor regimului comunist pe monumentele funerare din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Directorul Institutului ucrainean al memoriei naţionale, Anton Drobotovici, a subliniat într-o videoconferință în cadrul unei mese rotunde organizată de Military Media Center că monumentele funerare din perioada celui de-al Doilea Război Mondial nu intră în categoria obiectelor supuse procesului de decomunizare.
El a explicat că legea permite excepții în ceea ce privește utilizarea simbolurilor regimului comunist pe aceste monumente. Drobotovici a adăugat că steaua este un simbol heraldic vechi, deci nu intră sub incidența interdicției, iar secera și ciocanul sovietice „pot fi înlăturate dacă stilul memorialului permite, dar autoritățile locale trebuie să abordeze fiecare monument în mod inclusiv”.
Din perspectiva lui Drobotovici, deoarece majoritatea monumentelor din perioada celui de-al Doilea Război Mondial se află într-o stare proastă, restaurarea lor ar trebui abordată prin ghidarea de „adevărul istoric, oportunitate și principiul bunului simț”.
Una dintre soluțiile propuse de Drobotovici este aceea de a instala un panou informativ modern lângă monument, pe care se pot afișa fotografii ale monumentului așa cum a fost construit inițial, împreună cu coduri QR și informații suplimentare despre persoanele înhumate acolo, iar monumentele însele să fie restaurate, cu inscripții în limba ucraineană. El consideră că o astfel de abordare va reflecta adevărul istoric, deoarece „logica și principala sarcină a monumentului este de a fi un punct de amintire, un punct de memorie”.
Urmăriți-ne pe Telegram – t.me/bucpress
Urmăriți-ne pe Telegram