Oamenii legii au destructurat o grupare din Suceava care șantaja cetăţeni ucraineni
O grupare care acționa în Suceava și care ar fi șantajat cetățeni ucraineni a fost destructurată de către procurorii DIICOT și polițiști. Suspecții ar fi cerut ”taxă de protecție” victimelor, pentru a le permite să desfășoare activități de transport persoane.
În cursul anului 2022, pe raza județului Suceava, a fost constituit un grup infracțional organizat, care a acționat până în prezent, în scopul obținerii unor importante sume de bani din comiterea infracțiunii de șantaj împotriva unor cetățeni ucraineni.
„Grupul infracțional organizat a identificat persoanele vătămate din rândul transportatorilor de cetățenie ucraineană, pe care le-a constrâns să plătească periodic o ”taxă de protecție”.
Persoanele șantajate fiind convinse că pot desfășura pe teritoriul județului Suceava activități de transport de persoane pe traseul Cernăuți (Ucraina) – Aeroportul Internațional „Ștefan Cel Mare” Suceava doar dacă plătesc această taxă”, au mai transmis procurorii.
Aceștia au precizat că, pentru a determina persoanele vătămate să plătească sumele de bani, grupul infracțional a recurs la amenințarea cu acte de violență, la întrebuințarea de acte de lovire sau alte violențe, la efectuarea de sesizări ale organelor competente cu privire la faptul că cetățeni ucraineni efectuează, fără drept, transport de persoane.
„De asemenea, pentru a controla activitatea desfășurată de transportatori, cel puțin un membru al grupului infracțional organizat se deplasa în zona aeroportului în intervalele de timp în care aterizau sau decolau curse aeriene internaționale.
În această modalitate, grupul infracțional organizat a obținut aproximativ 10.000 de euro pe lună de la transportatorii ucraineni”, se mai arată în comunicatul oficial al DIICOT.