ONU a estimat daunele cauzate Ucrainei de distrugerea Barajului Hidrocentralei de la Kahovka

Daunele aduse Ucrainei din cauza distrugerii Barajului Hidrocentralei de la Kahovka au atins aproape 14 miliarde de dolari. Aceasta este concluzia unui raport publicat de Guvernul de la Kiev și ONU.
Conform raportului, daunele directe cauzate infrastructurii și activelor Ucrainei au fost de 2,79 miliarde de dolari, iar daunele totale depășesc 11 miliarde de dolari.
„Distrugerea barajului Hidrocentralei de la Kahovka a produs daune imense, inundând o suprafață de 620 de kilometri pătrați în patru regiuni: Herson, Nikolaev, Dnipropetrovsk și Zaporojea, afectând direct viața a 100.000 de locuitori. Au fost afectate locuințele, infrastructura, mediul înconjurător și obiectele culturale, cum ar fi clădiri istorice, muzee și monumente religioase”, au declarat reprezentanții ONU.
În plus, au fost perturbate aprovizionarea cu energie electrică, furnizarea apei potabile, irigarea terenurilor agricole și transportul fluvial în sudul Ucrainei.
Una dintre cele mai mari probleme generate de distrugerea barajului este impactul prelungit asupra mediului înconjurător.
Urmăriți-ne pe Telegram