Parlamentul European acordă Premiul Saharov 2022 poporului ucrainean
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunțat laureatul din acest an miercuri după-amiază în hemiciclul de la Strasbourg, în urma deciziei Conferinței președinților Parlamentului (formată din președinte și liderii grupurilor politice).
„Acest premiu aparține luptătorilor ucraineni. Celor care au fost forțați să fugă din calea războiului. Celor care și-au pierdut rudele și prietenii. Celor care s-au ridicat și luptă pentru ceea ce cred. Știu că poporul curajos al Ucrainei nu va renunța și nici noi nu vom renunța”, a declarat aceasta.
Războiul de agresiune neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei generează costuri enorme pentru poporul ucrainean. Acesta luptă nu numai pentru a-și proteja locuințele, suveranitatea, independența și integritatea teritorială, ci și pentru a apăra libertatea, democrația, statul de drept și valorile europene pe câmpul de luptă „împotriva unui regim brutal care urmărește să ne submineze democrația, să ne slăbească și să divizeze Uniunea”, se specifică în comunicatul de presă al Parlamentului European.
Nominalizarea îl evidențiază pe președintele ucrainean, Volodimir Zelenski. De asemenea, sunt menționați cetățenii, reprezentanții societății civile precum și statul și instituțiile publice, cum ar fi Serviciile de Urgență ale Ucrainei; Iulia Pajevska, fondatoarea unității medicale de evacuare „Îngerii Tairei”; Oleksandra Matviciuc, avocată și activistă pentru drepturile omului; mișcarea de rezistență civilă „Flamura Galbenă”; și Ivan Fedorov, primarul orașului Melitopol ocupat în prezent de trupe rusești.
Decernarea Premiului Saharov va avea loc pe 14 decembrie, la Strasbourg. Aflați mai multe aici despre ceilalți finaliști ai Premiului Saharov 2022.
Premiul Saharov 2022 a fost acordat poporului ucrainean © AFP/Sergei Supinsky
Urmăriți-ne pe Telegram