Parohiile românești din regiunea Cernăuți, invitate de Mitropolitul Epifanie să adere la Biserica Ortodoxă a Ucrainei (Autocefală)
În cadrul unei vizite în nordul Bucovinei, Mitropolitul Epifanie, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (Autocefale), recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol în 2019, s-a adresat parohiilor din regiunea Cernăuți în care serviciul divin este oficiat în limbă română să treacă în subordinea sa și a asigurat că „le va crea condiții confortabile”, potrivit reporterului Agenției de știri BucPress.
„Vom construi împreună lumea noastră ucraineană”
„Din statistici, din câte știu, în Bucovina sunt în prezent peste 200 de parohii ale Bisericii Ortodoxe din Ucraina. Deci, este o chestiune ce ține de timp. Acest proces este ireversibil. Dar ne dorim să fie liniștit și calm, astfel încât totul să se întâmple corect juridic. Prin urmare, este necesar să se informeze populația, să spunem adevărul. … Și fac apel la toți ucrainenii ortodocși să se unească, și nu numai ucrainenii, ci toți cei care locuiesc pe teritoriul Bucovinei. Aici sunt multe parohii de limba română. Îi așteptăm pe toți, vom crea condiții adecvate, confortabile pentru ca toată lumea să rămână și împreună într-un singur stat, într-o singură biserică ne vom construi viitorul comun ucrainean. Vom construi lumea noastră ucraineană”, a spus Epifanie.
El a mai menționat că, din păcate, există încă mulți oameni care sunt în amăgire spirituală și nu înțeleg pe deplin ce se întâmplă de fapt în Ucraina. „Există un război aprig și brutal în Ucraina. Inamicul a venit să ne distrugă. Inamicul își folosește biserica, care poartă numele de ucraineană, în scopuri proprii. Adică se acoperă cu un semn, autointitulându-se ucraineni, dar având în același timp o legătură instituțională directă cu statul agresor… Prin urmare, trebuie să lucrăm pentru a transmite acest adevăr oamenilor. Știm că adevărul ne eliberează. Sunt convins că în timp, comunitate cu comunitate, acest lucru se va întâmpla cu calm”, a declarat Mitropolitul Epifanie.
Mitropolitul îi solicită Parlamentului să interzică Biserica Ortodoxă Rusă din Ucraina
Totodată, el a remarcat că, în prezent, în Ucraina au loc anumite provocări din partea reprezentanților Bisericii Ortodoxe Ucrainene, pe care a numit-o subordonată Patriarhiei Moscovei. „Toată lumea ar trebui să înțeleagă ce rol joacă în prezent Biserica Ortodoxă Rusă în Ucraina. Dacă doriți să aveți o legătură instituțională directă cu Biserica Rusă, atunci numiți-vă pe nume. Adică atunci când pe Biserică va fi o inscripție că este, de fapt, o Biserică Rusă, atunci sunt convins că oamenii nu vor merge la ea”, a spus Mitropolitul.
El speră, de asemenea, că în viitorul apropiat Rada Supremă va adopta o lege privind interzicerea organizațiilor religioase asociate cu Biserica Ortodoxă Rusă.
Ce spune Biserica Ortodoxă Ucraineană, acuzată de legături cu Rusia
Șeful Departamentului Juridic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Oleksandr Bahov, a declarat la finele anului 2022 că Mitropolia de la Kiev va ignora o astfel de lege pentru că nu se referă la ea. El a argumentat că „actele statutare arată că Biserica Ortodoxă Ucraineană este înregistrată în baza legislației ucrainene, fiind fondată de Sinodul Bisericii cu centrul la Kiev”, și nu la Moscova sau în alt stat. Mitropolia de la Kiev susține că a rupt toate legăturile cu Moscova în mai 2022, iar din punct de vedere juridic „Biserica Ortodoxă Ucraineană este independentă și nu s-a subordonat niciodată unui stat străin”, a declarat șeful Departamentului Juridic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Reacționând la declarațiile reprezentanților Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care susțin că toate legăturile cu Moscova nu mai sunt valabile, Kievul a înființat o comisie guvernamentală de experți. Ei au analizat actele statutare ale bisericii coordonate de Mitropolitul Kievului și Întregii Ucraine, Onufrie. Potrivit concluziilor grupului de experți, publicate la începutul lunii februarie 2023, adoptarea în primăvara anului 2022 de către Biserica Ortodoxă Ucraineană a unui nou statut nu înseamnă „ruperea legăturilor confesional-canonice” cu Biserica Ortodoxă Rusă. Comisia de experți împuternicită de Guvernul Ucrainei arată că Biserica Ortodoxă Ucraineană rămâne o substructură a Bisericii Ortodoxe Ruse. „Beneficiind de unele drepturi și libertăți, această structură nu este, totuși, o Biserică autocefală”, potrivit concluziilor experților.
Care este părerea românilor din Ucraina?
Potrivit unui studiu realizat în 2022 de Institutul de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți, jumătate dintre membrii comunității românești din Ucraina au declarat că frecventează serviciile divine în limba română la Biserica Ortodoxă Ucraineană păstorită de Mitropolitul Onufrie, care s-a subordonat canonic până la sfârșitul lunii mai 2022 Patriarhiei de la Moscova, iar 29% au precizat că sunt creștini, dar nu frecventează servicii divine.
61% dintre respondenți consideră că este o idee bună deschiderea unor lăcașe de cult în regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa de către Biserica Ortodoxă Română, iar 35% au ales să nu răspundă la această întrebare.
Urmăriți-ne pe Telegram