Poliția din regiunea Transcarpatia a organizat o tabără de trei zile dedicată veteranilor și familiilor acestora, oferindu-le posibilitatea de a participa la activități sportive, de recuperare fizică și sprijin psihologic, într-un cadru destinat consolidării relațiilor de familie.
Evenimentul s-a desfășurat în perioada 15–17 iulie, în localitatea Poleana din raionul Mucacevo, la inițiativa consilierului șefului Direcției Principale a Poliției Naționale din regiunea Transcarpatia pentru politica privind veteranii, Vladislav Hornodii.
La tabără au participat veterani ai Poliției Naționale a Ucrainei, ai Serviciului Frontierei de Stat, ai Gărzii Naționale și ai Forțelor Armate ale Ucrainei, împreună cu membrii familiilor lor.
Programul a inclus antrenamente sportive, exerciții de tehnică a loviturilor și sesiuni de înot, iar participanții au avut acces și la zona SPA pentru relaxare și recuperare. În paralel, copiii veteranilor au beneficiat timp de două zile de activități recreative organizate de animatori profesioniști, ceea ce le-a permis părinților să participe integral la program.
În cadrul taberei au fost oferite și consultații psihologice individuale, disponibile tuturor participanților care au dorit să beneficieze de sprijin de specialitate.
Potrivit Departamentului de Comunicare al Poliției din regiunea Transcarpatia, astfel de inițiative contribuie la recuperarea fizică și emoțională a veteranilor, sprijină familiile acestora și facilitează accesul la asistență psihologică specializată.
Elvira Chilaru


