Proces la Ujgorod în dosarul înscrierilor fictive: trei inculpați acuzați că ar fi ajutat bărbați să evite mobilizarea

La Judecătoria orașului Ujgorod a avut loc, pe 13 noiembrie, o nouă ședință în dosarul privind admiterea fără examene de intrare a unor bărbați aflați în evidența militară la o instituție de învățământ superior privată, fapt ce le-ar fi permis acestora să evite mobilizarea. Instanța a început examinarea probelor, iar următoarea audiere este programată pentru 5 ianuarie 2026, potrivit Agenției BucPress din Cernăuți.

Cazul vizează Universitatea Slavă Est-Europeană din Ujgorod. În octombrie 2024, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a reținut-o pe rectorul instituției, Liudmila Nesuh, și pe fostul prorector, Stepan Selmenskii, în momentul în care admiteau noi studenți. Anchetatorii susțin că aceștia ar fi înscris 225 de bărbați supuși obligației militare fără susținerea examenelor de admitere.

Potrivit procurorilor, trei persoane sunt inculpate în acest dosar: rectorul, fostul prorector și un angajat al Serviciului de Asigurare a Ordinii în Forțele Armate ale Ucrainei. Toți trei sunt acuzați de împiedicarea activității legale a Forțelor Armate în perioada legii marțiale.

Inițial, inculpații au fost plasați în arest preventiv, cu posibilitatea de a achita o cauțiune totală de peste 3 milioane de grivne. În octombrie 2025, cauțiunile au fost achitate — 1,2 milioane de grivne pentru Liudmila Nesuh și câte 908.400 de grivne pentru ceilalți doi inculpați —, iar aceștia au fost eliberați. În luna martie 2025, Procuratura Regională Transcarpatia a transmis dosarul în instanță, unde a avut loc prima ședință pregătitoare.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina