Procuratura contestă măsura preventivă dispusă în cazul fostului primar al orașului Rahiv, extrădat în Ucraina după aproape trei ani de căutări

Procuratura din regiunea Transcarpatia va contesta în instanța de apel cuantumul cauțiunii stabilite pentru fostul primar al orașului Rahiv, suspectat de delapidarea unor fonduri publice și falsificarea unor documente.

Potrivit procuraturii regionale, bărbatul s-a aflat aproape trei ani în urmărire internațională. La 10 septembrie 2026, acesta a fost extrădat din România și predat autorităților ucrainene în punctul internațional de trecere a frontierei „Porubne”, la granița ucraineano-română.

După revenirea în Ucraina, instanța a dispus arestarea preventivă a fostului edil, stabilind însă și posibilitatea eliberării pe cauțiune, în valoare de aproximativ 333.000 de grivne.

Procuratura consideră că suma este prea mică și va contesta decizia la instanța de apel. Potrivit procurorilor, această cauțiune nu poate garanta respectarea obligațiilor procesuale de către suspect, ținând cont de tentativele sale anterioare de a se sustrage justiției.

Conform anchetei, bărbatul a fost reținut de două ori pe teritoriul Uniunii Europene. La sfârșitul anului 2025, acesta a fost reținut în Cehia, unde i s-a interzis să părăsească țara. Ulterior, a fugit în România, unde a fost reținut din nou.

Anchetatorii susțin că fostul primar ar fi fost implicat într-o schemă prin care valoarea lucrărilor de construcție a unui centru de recuperare și recreere a fost majorată artificial. Potrivit documentelor, lucrările ar fi fost executate integral, însă o expertiză a stabilit că volumul real al acestora și costul lor au fost supraevaluate.

Fostului funcționar i s-a adus, în lipsă, învinuirea pentru însușirea unor bunuri prin abuz de serviciu, comisă în urma unei înțelegeri prealabile între mai multe persoane, precum și pentru fals în acte de serviciu, în temeiul art. 191 alin. 4 și art. 366 alin. 1 din Codul penal al Ucrainei.

Pentru aceste infracțiuni, legea prevede până la opt ani de închisoare, precum și interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura anumite activități pentru o perioadă de până la trei ani.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina