Reacția lui Zelenski după ce Ucrainei i s-a transmis că nu poate adera la NATO până la încheierea războiului
Președintele Volodimir Zelenski, a exprimat joi “dezamăgirea” poporului și armatei ucrainene în legătură cu absența unor “decizii pozitive” privind aderarea Ucrainei la NATO. El a reiterat importanța ca Alianța Atlantică să sprijine aderarea Ucrainei la summitul din iulie.
Zelenski a subliniat că, în ciuda apărării valorilor europene cu sacrificiul sângelui, Ucraina nu a primit încă un răspuns pozitiv referitor la aderarea la Uniunea Europeană și NATO. Acesta a făcut declarațiile în Republica Moldova, în cadrul celui de-al doilea summit al Comunității Politice Europene.
„Suntem tot mai dezamăgiți deoarece speranțele noastre se îndepărtează. Îmi pare rău că trebuie să exprim această dezamăgire aici, în numele soldaților noștri care luptă pentru libertate și al poporului nostru”, a adăugat Zelenski. El a subliniat necesitatea integrării țărilor apropiate de Rusia în NATO.
“Nu trebuie să avem îndoieli cu privire la unitatea noastră. Aici, în Moldova, nu auzim alarme sau focuri de artilerie rusești, dar nu demult, rușii erau convinși că, după ce au atacat Ucraina, vor putea ajunge și în Moldova. Rusiei îi este teamă de NATO și încearcă să-i înghită doar pe cei care nu sunt parte a Alianței. Ucraina este deschisă și avem un plan pentru pace, vorbim despre importanța NATO. Toate țările europene care au granițe cu Rusia trebuie să se alieze. Ucrainenii care luptă pentru valorile europene așteaptă un răspuns privind aderarea. În numele soldaților și a poporului nostru care se află în luptă, aș vrea să spun că este momentul luării deciziilor. Europa are nevoie de pace”, a declarat Zelenski.
“Vreau să subliniez că toți aliații sunt de acord că ușa NATO rămâne deschisă, așa cum am demonstrat în cazul Finlandei și Suediei. Toți aliații sunt de acord că Ucraina va deveni membru al Alianței. Și toți aliații sunt de acord că atât NATO, cât și Ucraina trebuie să decidă când este momentul potrivit”, a afirmat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, în timpul deschiderii reuniunii miniștrilor de externe de la Oslo, în aceeași zi.
Stoltenberg a reamintit că fără un consens nu se poate lua o decizie și că, la o lună înainte de summit, niciun subiect nu a fost rezolvat.
Potrivit lui Stoltenberg, “nimeni nu poate spune cu exactitate care va fi decizia finală la summitul de la Vilnius în ceea ce privește această problemă”.
Porțile NATO rămân deschise pentru noi membri, dar un stat nu se poate alătura Alianței atât timp cât se află în mijlocul unui război, a declarat și ministrul de externe german, Annalena Baerbock, conform Reuters.
Ministrul de externe francez, Catherine Colonna, a afirmat și ea că Alianța trebuie să ia în considerare ce fel de garanții de securitate poate oferi Ucrainei.
Urmăriți-ne pe Telegram