Recunoașterea reciprocă a actelor de studii între România și Ucraina
La data de 4 martie 2024 a intrat în vigoare Acordul dintre Guvernul României și Cabinetul de miniștri al Ucrainei privind recunoașterea reciprocă a actelor de studii, semnat la București, la 18 august 2023.
La momentul aprobării, pe 12 octombrie 2023, Guvernul român informa că acordul va actualiza cadrul convenţiei care reglementează recunoaşterea reciprocă a actelor de studii şi a titlurilor ştiinţifice. Convenţia data din 1999 şi de atunci nu mai fusese modificată, se preciza într-un comunicat al Executivului.
Actualizările prevăd recunoaşterea reciprocă a perioadelor de studii din învăţământul preuniversitar, precum şi recunoaşterea diplomei de licenţă, a diplomei de licenţă şi master şi a oricărei alte diplome de studii universitare cu o durată de 5-6 ani, eliberate în România, cu diplomele de studii universitare de specialist şi magister eliberate în Ucraina.
„Prin adoptarea proiectului de lege şi, ulterior, ratificarea acordului, reglementările în domeniu vor fi actualizate în raport cu normele europene transpuse în legislaţia naţională şi cu modificările legislative întreprinse la nivelul sistemelor naţionale de învăţământ din cele două state, inclusiv stabilirea Cadrului Naţional al Calificărilor”, explica Guvernul român.
Urmăriți-ne pe Telegram