Regiunea Cernăuți: Antreprenorii pot beneficia de ajutor financiar și credite pentru generatoare

Antreprenorii din regiunea Cernăuți pot beneficia de ajutor financiar unic în valoare de până la 15.000 de grivne, precum și de credite preferențiale cu dobândă zero pentru achiziționarea de generatoare sau combustibil destinat acestora. Măsurile au fost aprobate de Cabinetul de Miniștri al Ucrainei pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii în contextul întreruperilor de alimentare cu energie electrică. Informația a fost comunicată de Administrația Militară Regională Cernăuți, informează audiovizualul public SUSPILNE.

Ajutorul nerambursabil și creditul pot fi accesate independent sau cumulativ, în funcție de necesitățile fiecărui antreprenor. De ajutor pot beneficia persoanele fizice autorizate (PFA) încadrate în grupele a doua și a treia de impozitare, care: au angajați; nu înregistrează restanțe la plata contribuției sociale unice. Valoarea sprijinului financiar este stabilită între 7.500 și 15.000 de grivne, în funcție de numărul de angajați ai întreprinderii.

Sumele acordate pot fi utilizate pentru:

achiziționarea sau închirierea generatoarelor și a altor echipamente energetice, precum și pentru instalarea și repararea acestora; procurarea de acumulatori, invertoare, stații de încărcare, panouri solare și componente aferente;  achiziționarea stabilizatoarelor de tensiune; cumpărarea combustibilului necesar funcționării generatoarelor; plata energiei electrice necesare asigurării funcționării autonome în perioadele de întrerupere. Detalii suplimentare sunt disponibile pe platforma guvernamentală „Diia”.

Programul este implementat pe baza mecanismului de granturi „Afacerea mea”. Cererile pot fi depuse exclusiv online, prin intermediul portalului „Diia”, la secțiunea „Antreprenoriat”, accesând serviciul „Ajutor pentru PFA – reziliență energetică”. Datele solicitanților sunt verificate automat, iar fondurile sunt transferate pe cardul „Diia”. Termenul-limită pentru depunerea cererilor este 31 martie.

În paralel cu ajutorul nerambursabil, antreprenorii și companiile pot accesa credite preferențiale de până la 10 milioane de grivne, cu dobândă anuală de 0%. Diferența de dobândă este compensată instituțiilor bancare de către stat prin Fondul pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

Conform declarațiilor prim-ministrului Iulia Sviridenko, beneficiarii trebuie să corespundă criteriilor stabilite în cadrul programului „Credite accesibile 5–7–9”. Creditul este acordat pe o perioadă de până la trei ani. Fondurile obținute pot fi utilizate pentru achiziționarea de echipamente de producere a energiei.

susrsă foto: Suspilne

Leonid Parpauț

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina