Regiunea Cernăuți: Bărbatul care a salvat șase copii dintr-un incendiu a fost decorat
Iurii Gorban, bărbatul care în decembrie 2024 a salvat o familie dintr-un incendiu devastator, a fost decorat cu distincția onorifică „Pentru salvarea vieții” de către șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk.
Iurii a salvat șase copii și pe părinții acestora dintr-o casă cuprinsă de flăcări în miez de noapte. Incendiul a izbucnit în noaptea de 5 decembrie, când flăcările au mistuit rapid locuința din satul de munte Seliatin. Familia dormea și nu a auzit nici zgomotele focului, nici strigătele disperate ale vecinului lor, Iurii Gorban.
„Nu aveam de ales, trebuia să intru!”
Iurii s-a trezit în miez de noapte să bea apă și a observat că casa vecinilor săi ardea. A alertat pompierii și a alergat spre locuința aflată la 400 de metri distanță. La sosire, acoperișul și holul casei erau deja în flăcări, iar curtea era pustie.
„E o familie mare, am știut că trebuie să salvez mai întâi copiii, apoi părinții. În hol ardea focul, dar în camere era doar fum. Toți dormeau, a trebuit să-i trezesc și să-i scot. Pe fetița de trei luni am învelit-o într-o pătură și am dus-o afară. Părinții au reușit să iasă singuri”, a povestit Iurii.
Când a ieșit din casă cu ultimul copil, locuința a început să se prăbușească în spatele lui. Pentru a intra, a fost nevoit să spargă ușa, rănindu-se la mâini.
„Nu conta, nu m-am gândit la mine, doar să reușesc să-i scot la timp”, a spus eroul din Seliatin.
„Fără el, am fi fost morți”
Pompierii au sosit la scurt timp, dar casa ardea deja complet. Comandantul unității, Lubomîr Severin, a declarat că stingerea incendiului a durat peste 3 ore, fiind necesar să transporte apă de la aproape un kilometru distanță.
„Noi avem echipamente speciale, dar Iurii a intrat în flăcări fără protecție. Putea să ardă sau să fie prins sub dărâmături. A fost un act de curaj extraordinar”, a spus Severin.
Ilia Cocergan, tatăl copiilor salvați, a relatat că familia nu a auzit nimic până când Iurii nu a pătruns în casă.
„Am deschis ochii când el era deja în cameră. A fost un șoc total. Dacă mai treceau cinci minute, nu mai eram în viață. Am reușit să salvăm doar copiii și actele”, a spus bărbatul.
După incendiu, familia s-a mutat la mama lui Ilia, dar încă sunt afectați de traumă.
„Copiii se sperie noaptea, tresar la orice zgomot. Soția mea se teme să adoarmă. Toți avem încă în minte acea noapte cumplită”, a adăugat acesta.
Comunitatea s-a mobilizat pentru a ajuta familia să își găsească o nouă locuință. Între timp, Iurii Gorban a fost decorat pentru eroismul său, dar pentru el cea mai mare recompensă este faptul că toți sunt în viață.
Urmăriți-ne pe Telegram