Regiunea Cernăuți: Doi bărbați vor fi judecați pentru sabotaj după ce au incendiat un dulap de relee pentru 100 de dolari

Procurorii Procuraturii Regionale Cernăuți au transmis instanței dosarul a doi bărbați din regiune, acuzați de sabotaj comis în grup, prin înțelegere prealabilă, informează instituția.

Potrivit anchetei, la sfârșitul lunii iulie 2025, un tânăr de 24 de ani a primit prin aplicația Telegram o ofertă de a incendia un dulap de relee aparținând companiei ucrainene „Ukrzaliznîțea” contra sumei de 100 de dolari. Bărbatul și-a ales singur obiectivul pe secțiunea de cale ferată dintre regiunile Ivano-Frankivsk și Ternopil, a filmat zona și a trimis imaginile comanditarului pentru aprobare.

Pentru executarea planului, tânărul l-a implicat pe un cunoscut de 33 de ani. Cei doi au turnat benzină pe dulapul de relee și i-au dat foc, documentând întregul proces video pentru a demonstra realizarea sarcinii către comanditar. Pentru misiunea îndeplinită, organizatorul a primit o recompensă de 3.600 de grivne.

Conform evaluării preliminare, daunele provocate de incident companiei „Ukrzaliznîțea” se ridică la aproape 1 milion de grivne. Dosarul va fi examinat în instanță, unde bărbații riscă pedepse severe pentru comiterea unui act de sabotaj împotriva infrastructurii critice a statului.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina