Regiunea Cernăuți: Tentativă de contrabandă cu țigări în valoare de 4 milioane de grivne
În regiunea Cernăuți a fost descoperită o schemă de export ilegal de țigări contrafăcute în România: bunuri în valoare de 4 milioane de grivne confiscate.
Detectivii Biroului de Securitate Economică din regiunea Cernăuți au descoperit o schemă de export ilegal de produse de tutungerie către România și au confiscate bunuri în valoare de peste 4 milioane de grivne, potrivit UNN.
La un punct de trecere a frontierei dintr-o localitate a regiunii, angajații poliției naționale au descoperit un camion ce transporta produse din tutun fabricate ilegal. Cutiile cu produse contrafăcute au fost ascunse sub materiale de construcție. În urma verificării camionului, au fost depistate 122 de cutii cu produse din tutun fabricate illegal – 100.000 de pachete de țigări. Conform etichetelor, țigările au fost fabricate în Republica Moldova. Valoarea totală a produselor din tutun descoperite depășește suma de 4 milioane de grivne. Se menționează că produsele fabricate ilegal și camionul folosit pentru transportarea ilegală a contrabandei au fost confiscate.
Urmăriți-ne pe Telegram