Regiunea Cernăuți: Un bărbat, condamnat la 14 ani de închisoare pentru omor intenționat
Un bărbat de 37 de ani din raionul Vijnița a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, comisă cu o deosebită cruzime, transmite Procuratura regiunii Cernăuți.
Astfel, potrivit actului de învinuire, în august 2020, bărbatul condamnat, în timp ce se afla în ospeție la un bărbat de 56, cu care a consumat băuturi alcoolice, manifestând o deosebită cruzime, i-a aplicat acestuia mai multe lovituri provocându-i leziuni corporale grave, periculoase pentru viață, în rezultatul cărora a survenit decesul victimei.
Ulterior, făptașul a sustras din locuința victimei mai multe bunuri, sume de bani și carduri bancare. Pentru a acoperi urmele crimei, condamnatul a dat foc locuinței, fugind de la locul faptei.
Cetățeanul a fost condamnat la 14 ani de închisoare cu confiscarea bunurilor, excepție fiind locuința privată.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
Urmăriți-ne și pe platforma Telegram
Urmăriți-ne pe Telegram