„Repere cernăuțene” – un nou podcast BucPress și Radio Cernăuți

Centrul Media BucPress, asociația jurnaliștilor români din Ucraina cu sediul la Cernăuți, lansează un nou podcast „Repere cernăuțene”, consacrat istoriei, literaturii, spiritualității și patrimoniului cultural al comunității românești din regiunea Cernăuți. Podcastul va fi difuzat la Radio Cernăuți – unicul post de radio din Ucraina care emite nonstop în limba română și publicat pe pagina Agenției BucPress.
Seria de podcasturi culturale este sprijinită de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni în cadrul proiectului „BucPress – unicul trust de presă al românilor din Ucraina”, coordonat de jurnalistul și politologul Marin Gherman.
Primul episod al podcastului a fost realizat de jurnalista Mariana Struț, fiind consacrat poetului și folcloristului Grigore Bostan, de la ai cărui naștere s-ar fi împlinit la 4 mai a.c. 83 de ani.
Ne puteți urmări pe Youtube, Telegram, Facebook sau la www.bucpress.eu
Urmăriți-ne pe Telegram