Revoluționarismul populist al dirijorului dirijat Dumitru Caulea (post scriptum la Replica CNRU )

Nimic nou sub soare! Cam toate regimurile cu o democrație neconsolidată (iar cele autoritare în mod special!) folosesc frecvent serviciile unor indivizi pentru a-și atinge scopurile nu prea făcute publice. Într-un alt context istoric, acestor indivizi li se mai spune „streikbrecheri”. În raport cu comunitățile naționale minoritare, scopurile urmărite sunt cam mereu aceleași: reducerea la tăcere a acestor minorități și punerea la index a minoritarilor care au curajul să ceară respectarea drepturilor ce li se cuvin, garantate de Constituție. Ai curaj să vorbești despre nerespectarea acestor drepturi, vei fi mereu persona non grata. Vrei să trăiești bine și să fii mereu agreat de cei care, nerespectând Constituția, lovesc în  comunitatea din care faci parte (spre a o slăbi și a o șubrezi până la totala desființare), fă-te apărătorul acestei comunități prin vorbă goală și prin diverse sloganuri populiste, lovind cu arma populismului în cei care cu adevărat o apără, spunând că tocmai ei sunt adepții populismului. Ca să se ascundă mai bine de ochii lumii, hoțul strigă în gura mare, la colțul străzii: Prindeți hoțul! Și unii chiar se lasă păcăliți alergând după fantome. Comunitatea românească nu a dus lipsă niciodată de streikbrecheri. Numiți, în manieră slavă, „titușki” (титушки), aceștia nu contenesc să fluture deasupra capului, la diverse evenimente ale comunității, bâta minciunii. Iar acum a mai apărut o titușcă ce flutură cu înverșunare o baghetă deasupra capului. Un conațional de-al nostru l-a definit foarte exact: „dirijor dirijat”.

Dacă până în 1991, a fi în dezacord cu anumite politici și practici ale Sistemului însemna a te pronunța împotriva URSS și a deveni, pe cea mai scurtă cale, dușman al poporului, după 1991, când parcă am respirat ușurați că am scăpat de opresiune, ne-am pomenit că avem de a face cu ceea de care tocmai credeam că am scăpat: cu reproducerea, în esență, a acelorași practici și metode. Iar odată cu declanșarea conflictului ruso-ucrainean situația s-a agravat și mai tare. Și dacă opiniile divergente care provin din partea reprezentanților etniei titulare sunt oarecum tolerate, cele care vin din partea reprezentanților comunităților naționale minoritare, prin reprezentanții acestora, sunt interpretate, de regulă, ca acțiuni „subversive”, „deconstructive”, „distructive”, într-un cuvânt, ca acțiuni împotriva statului, cu etichetările și consecințele de rigoare. „proruși”, „putiniști”, etc. etc.

Exemple avem suficiente. Să ne amintim măcar de reacția autorităților și a mass-mediei de limbă ucraineană vizavi de protestul comunității românești din regiunea Cernăuți în fața sediului administrației regionale de stat, din 17 octombrie 2017, împotriva art.7 din noua Lege a Educației din Ucraina, articol totalmente discriminatoriu, revizuit ulterior de Ucraina, sub presiunea Comisiei de la Veneția și a structurilor europene, dar cu mare întârziere și cu multă strângere de inimă, abia în preajma deciziei UE privind demararea negocierilor în vederea aderării Ucrainei la Comunitatea Europeană. O analiză superficială a opiniilor exprimate în cadrul protestului, operată imediat de către oficialități, de către mass-media ucraineană sau de către „forțele patriotice” ucrainene, ar putea crea iluzia că românii din Ucraina ar face jocul lui Putin, respectiv ar fi dușmani ai țării. Simplu și pe înțelesul tuturor! Sus-numiții „patrioți” au fost îndemnați să riposteze, să-i intimideze pe români prin cele mai neortodoxe mijloace. Și ei au ripostat. Și nu o dată, ci ori de câte ori au văzut că românii își exprimă public nemulțumirea sau, pur și simplu, când au considerat că România marchează sărbători naționale care nu le convin. Spre exemplu, au pichetat de Ziua Națională a României, 1 Decembrie 2017, Consulatul General al României la Cernăuți, după care și Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, proliferând amenințări și injurii la adresa conducerii Centrului. Președintelui Centrului i s-a transmis atunci, în bătaie de joc, o placă cu inscripția „Vasile Tărâțeanu – reprezentantul lui Putin în Bucovina” și o alta, cu conținut și mai provocator: „din partea lui Bortnikov, șeful FSB-ului rusesc”. Președintele Centrului a fost amenințat atunci cu moartea de forțele paramilitare intrate cu forța în sediul Centrului, dar nicio autoritate publică, niciun reprezentant al societății civile ucrainene n-a avut nicio reacție. Asta ce înseamnă? Achiesarea acestora la asemenea mesaje, lucru foarte grav. Dacă situația ar fi fost inversă și asemenea amenințări ar fi venit dinspre comunitatea românească la adresa vreunui lider ucrainean, am fi fost oare martorii aceleiași lipse de reacție? Tare mă îndoiesc!

Prin adoptarea, după evenimentele revoluționare din 2014, în totală discrepanță cu așteptările noastre, a unei legislații discriminatorii (și, totodată, neconstituționale!) față de minorități, cu obiectivul clar de asimilare etnică forțată, Ucraina a încercat din răsputeri să-și apere noile prevederi, inclusiv prin imagologie. Iar în imagologie tehnicile de manipulare sunt la ordinea zilei. În acest sens, „streikbrecherii” nu doar că prind bine, ci sunt absolut necesari, mutând cumva imaginea conflictului interetnic spre imaginea unui conflict intraetnic, nemulțumirile celor nesupuși dresajului autorităților fiind prezentate ca fiind mofturi personale. Și tot Sistemul are grijă ca „streikbrecherii” să provină anume din comunitate, pentru ca opiniile lor să fie prezentate drept convingeri colective ale comunității în ansamblu. În acest context social-politic, titulatura de Președinte al Alianței Societăților Național-Culturale a Românilor din Ucraina dă bine la public, mai ales dacă acesta e prostit în permanență, manipulat și dezinformat în fel și chip: „noi în teren” și Președintele României alături de noi, că, vezi Doamne, numai noi, acționând cot la cot și umăr la umăr, putem face ceva „constructiv”, că doar în teren avem destul colb ca să-l ridicăm până la cer, să vadă conducerea de vârf a Patriei (nu contează care!) că noi facem treabă și treaba aceasta o facem „în teren”, nu ne jucăm ca unii care luptă în instanță pentru repunerea în drepturi a limbii române în Ucraina, ăsta-i populism curat – lupta în instanță; uite noi trudim cu adevărat, trudim altfel, trudim „constructiv”, trudim cu Gândul la ce vom face, că ce-am făcut în trecut e operă „constructivă”, e parfum, iar ce facem astăzi e produsul unei profunde gândiri pentru ce vom face mâine, iar ce vom face mâine va fi produsul unei și mai profunde gândiri pentru ce vom face poimâine, și tot așa, cu Gândul și cu Glasul vom ferici comunitatea la tot pasul, izbândind ceea ce alții nu sunt în stare, pentru că sunt total nepricepuți, iar dacă se pricep la ceva, această pricepere total „distructivă” (pentru că ei se pricep doar să bage strâmbe în truda noastră profund „constructivă”), dar noi totuși mergem înainte, cu cote, fără cote, nu contează, noi trudim și pe scenă, și „în teren”, trudim cu Glasul, trudim cu „Golos”, nimeni nu trudește ca noi, căci noi trudim fierbinte, ne jertfim, transpirăm, înghițim colb (că altfel cum să ridici nouri de praf în ochi și să nu te afecteze praful), poate s-ar îndura Președintele pe care-l chemăm fierbinte să fie alături de noi în truda eroică pentru binele comunității și pentru apărarea ei de… de cine… de troglodiții ei lideri, alții decât Mine, care trândăvesc nefăcând nimic „constructiv”, ci numai și numai „distructiv!”, că, domnule Președinte, toată nădejdea comunității românești din Ucraina e în Mine, da, da, în Mine și în Dumneavoastră, pentru că uite așa, în numele Neamului, mă chinui și înghit tone de praf, poate România s-ar îndura și mi-ar da un spor de toxicitate, că treaba pe care o fac e grea. Foarte grea! Greu m-aș descurca dacă nu m-ar ajuta Patria! Pentru că e greu să faci treabă bună fără să faci nimic bun, decât să spui că faci. Și să spui asta cu Glas cât mai tare, „golosisto!”, să audă toată lumea, de la Dumitrești până la Baia Mare, dar mai ales pe facebook! Acolo, domnule Președinte, vreau să vă anunț că noi facem de toate: și „revoluții culturale” și „ordine în comunitate” și răzbeluri cu „nemernicii” liderii de până la Noi ai comunității, dușmani ai Neamului, pe care-i „demascăm” cu probe („băieții” ne ajută), să-i ia mama focului de „hoți”, „lingăi”, toți „securiști” în afară de Mine! Cam acesta e stilul de lucru al liderului „suprem” al Comunității istorice românești din Ucraina, care mâine-poimâine s-ar putea să ia și titlul de om emerit al culturii din Ucraina. Că doar nu degeaba, cu bagheta sa magică de președinte al unei Alianțe cu rupere la cusături și cu pingelele tocite de atâta mers „în teren”, a „salvat” triumfal limba română la școala din Dumitrești, regiunea Odesa, cu păstrarea neclintită a denumirii bolșevice de „limbă moldovenească”! Rezultat excepțional, obținut cu mult înainte de întâlnirea de la sfârșitul anului trecut a celor doi șefi de stat care au declarat că limba moldovenească nu există decât sub denumirea ei naturală de limbă română. Abia acum conducerea școlii din Dumitrești (ce coincidență de nume, dar numai de nume!) din extremitatea sudică a Bugeacului poate să-i trimită la Cernăuți, nemaipomenitului Președinte al Alianței societăților național-culturale românești din Ucraina, o telegramă de mulțumire pentru extraordinara sa „muncă în teren”, sprijinită de prea iubitorul (de români) partid „Golos”, încununată cu revenirea, în sfârșit, a învățământului, la „limba română”. Ura!

Apoi, zice domnul Caulea: „Fiecare sat din Nordul Bucovinei va avea un reprezentant în Consiliul Regional al Alianței. La adunările care vor fi organizate o dată la 3 luni, vor fi invitați și primarii satelor, preoții, activiști [sic!]. Vom face ceva ce nu s-a mai făcut – vom cutreiera satele…” Of, domnule Caulea, dumneata, o pricăjită Adunare de Dare de Seamă și Alegeri nu ești în stare să aduni la 3 ani, ținând Alianța în afara legii, dar nu să mai ții și adunări ordinare la fiecare 3 luni, non stop, cu primari, preoți și cu te miri ce alți „activiști”. Zici: „Vom face ceva ce nu s-a mai făcut”. Oare? Am vrea să știm și noi cât ați făcut din ceea ce ați spus că veți face. Un om cu capul treaz, responsabil pentru ceea ce spune, nu poate să îndruge asemenea năzdrăvănii. Părerea noastră!

După patru ani de vorbe, promisiuni deșarte și declarații de susținere a politicilor locale și centrale de ucrainizare fățișă a școlilor românești, președintele (deja expirat la acea dată) Alianței avea tupeul să afirme: „Alianța Societăților național-culturale din Ucraina consideră că prin munca sa din teren (Ucraina) a reușit cu succes să finalizeze ceea ce și-a propus la înființare acum 4 ani – salvarea școlilor… Iată un exemplu clasic când o muncă în echipă (Alianța pe teren) și statul Român din afară, obținând (sic!) un succes istoric!”. Care succes?, ne întrebăm, când școlile stau și acum cu sabia lui Damocles deasupra capului, pe prag de a-și pierde limba de predare și a fi desființate ca școli naționale? Și apoi, cine este ea, această așa-zisă Alianță, ca să se tragă de șireturi cu Statul Român? Măcar dacă ar fi un organism valid, dar e o alianță de asociații care se iubesc între ele ca pisica cu șoarecele și care încurcă activitatea (practic inexistentă) pe teren cu febrila activitate populistă pe „facebook” a pseudopreședintelui ei. Cum de a ajuns oare un pricăjit spectru ONG-ist, condus de un pricăjit gargaragiu, ce se dă vajnic președinte cu mandat demult expirat, să formuleze pretenții aproape „etatiste”, situându-se cu de la sine putere pe aceeași treaptă cu o formațiune statală? Vor fi ajuns oare la urechile Statului Român aceste chemări de împreună lucrare în stil de „pani-bratstvo”?

Ținta supremă ochită de domnul Caulea sunt liderii de asociații care solicită autorităților respectarea Constituției Ucrainei și a prevederilor din tratatul de bază încheiat între Ucraina și România: „unii dintre liderii organizațiilor neguvernamentale ale minorităților naționale ale Bucovinei susțin ca totul să rămână așa cum a fost pe timpul Uniunii Sovietice… Din păcate acești lideri fac acest lucru nu în beneficiul școlii românești, ci pentru propriile interese.” Care interese? Au ele un nume? Sau sunt doar „enterese” de scenetă ale neostoitului personaj ieșit de sub pulpana lui Nea Iancu, pe scena vieții politice și culturale, cu steagul „Golos”-ului înainte, glăsuind slogane „patrihotice” în stilul celui mai modern Neotrahanache pe care poate să-l dea capitala unei provincii (nu spun care, ca să nu-i pângăresc numele)? De fiecare dată când se vede nevoit să-și argumenteze inepțiile, D.C. recurge la tot felul de fraze generale, argumentând cu vorbe goale ceea ce practic nu există, fiindcă el însuși nu prea înțelege ce-i iese pe gură, numind acest original stil de gândire și vorbire „discurs atipic”. Că discursurile sale sunt – ușor spus – „atipice”, marele orator ne-a convins demult, la fel cum ne-a convins că el însuși nu se încadrează în niciun fel de tipologie. Iar dacă, totuși, admitem că e și el un tip, atunci e un tip „atipic”, un tip certat cu propria persoană. Dar și cu toată lumea. Mai pe scurt, e un unicat. În afară de el și Alianța Sa, nimeni nu face nimic. El face totul. Și pe scena artistică, și pe scena politică, și „în teren” și în comisii guvernamentale, pretutindeni. El este unicul salvator al identității românești în Ucraina, și unicul din această rară categorie de salvatori ai neamului, care înțelege actul salvator ca artă desăvârșită de a cânta în drâmbă celor care și-au făcut o specialitate din dărâmarea pe toate căile a acestei identități. În această privință și numai în această privință, el cu adevărat nu are egal. În această privință și numai în această privință, el este binefăcătorul suprem al comunității românești din Ucraina. Pentru el important e să clevetească și să bată apa în piuă cu propuneri „constructive”, ținând hangul (că doar e muzician, ce naiba!, și nu e departe clipa când va primi titlul de „narodnâi diaci culturî Ukrainî”) virtuozilor guvernanți ce fac legi strâmbe pentru dărâmarea lingvistică a școlilor naționale și lichidarea etnică a comunității românești. Punct ochit, punct lovit!

În cuvântarea sa la întâlnirea din 28 mai 2024 cu ombudsmanii din Ucraina și România, D.C. încearcă să demonstreze că Asociația sa a salvat, prin faptul înființării sale, integrarea europeană a Ucrainei de la un potențial Veto din partea României și Ungariei. Vezi, Doamne, asociațiile românești din Ucraina (altele decât cele din Alianță, bineînțeles) semnalau, la un moment dat (dar ele semnalează și în prezent, domnule Caulea!) „încălcări ale Constituției” și „cereau drepturi pentru toate Minoritățile” spre a determina „Romania şi Ungaria să pună Veto integrării europene a Ucrainei”. Trebuia cineva să arunce Ucrainei colacul de salvare, căci nătărăii de lideri ai societăților românești, altele decât cele diriguite (alandala) de domnul Caulea, o trăgeau cu putere la fund. „Aici apare și Alianța care spune că de fapt nu sunt încălcări ale Constituției, nu ne putem legal fi numiți (sic!) popor băștinaș, căci avem o patrie istorică, şi alte contraargumente, care au dus la o deschidere şi încredere la adresa Alianței din partea autorităților statului Ucrainean. De aici şi invitația de a face parte din mai multe comisii – departament pentru etnopolitică, educație, drepturile omului, ce țin de minorități şi religie, cu o participare activă la schimbările în legislația Ucrainei din toamna anului trecut. Toate aceste menționate sunt pentru a conștientiza efortul și în final succesul diplomației române, care a mers pe ideea noastră… (sublinierile ne aparțin – E.P.)” Bravo! Bravissimo! Iată deci cum și-a câștigat dl Caulea locul în atâtea comisii din Kiev (europolitică, educație, drepturile omului, drepturile minorităților, drepturile religioase etc.): spunând (cu subiect și predicat) „că de fapt nu există încălcări ale Constituției” din partea guvernanților față de minoritatea românească din Ucraina. Nu de Comisia de la Veneția ar trebui să asculte legiuitorul ucrainean, ci de „golos”-ul lui Dumitru Caulea. El e binefăcătorul comunității românești, el e și binefăcătorul Ucrainei. Cum să nu ne fi pricopsit și noi, în regiunea Cernăuți, la momentul „potrivit”, cu un Fetescu al nostru, așa cum s-au pricopsit, la momentul „potrivit”, moldovenii din regiunea Odesa cu Fetescul lor. A sosit clipa bucuriei! Doamnă Isopenko, nu credeți că e timpul să vă împărtășiți experiența de vice-guvernator cu domnul Caulea? Mâine-poimâine poate-l vedem și pe El vice-guvernator pe regiune, cum l-au văzut moldovenii din Bugeac pe  semenul lui  peste regiunea lor. Nimic nou sub soare!

Ce s-ar fi întâmplat oare cu limba română în Ucraina, dacă n-ar fi existat, la Cernăuți, Dumitru Caulea ? Dar ce s-ar întâmpla la Cernăuți cu însuși Dumitru Caulea dacă el n-ar fi înconjurat de cei câțiva lideri de asociații, pe care, ca să-i numeri, îți ajung (și-ți mai rămân) degetele de la o mână? Or, colac peste pupăză, în discuții private ei afirmă că nu au nimic comun cu postările scârboase pe Facebook și nici cu cuvântările lingărețe de pe la diverse foruri, ținute cu mult patos „patriotic” de cel care li se dă drept „lider”, că nu au nicio treabă cu „ieșirile” publice ale insului care se pretinde a le fi președinte, dar oficial preferă să rămână pe hârtie, totuși, ca asociați (chiar dacă statutar ei sunt parte a unui produs expirat). Faptul că Alianța pe care D.C. pretinde că o conduce, reprezentând, chipurile, întreaga comunitate românească din Ucraina, e cu rupere pe la cusături este demonstrat prin retragerea din ea a unor asociați ca Societatea Jurnaliștilor Români Independenți din Ucraina și colectivul ziarului ”Zorile Bucovinei”, scârbiți tocmai de ieșirile publice ale fostului lider. Nici asociați mai vechi, inițiatori și fondatori ai Alianței, precum Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuți sau Asociația-parteneră din Transcarpatia, nu sunt încântați de modul în care sunt reprezentați în luările de cuvânt rostite pe la diverse foruri sau postate în spațiul virtual, pe internet, de către liderul lor formal, și declară, deocamdată în particular, că și-au suspendat demult activitatea în cadrul Alianței. Dacă înșiși fondatorii Alianței îi întorc spatele celui ce se pretinde a fi președinte al lor, atunci pe cine reprezintă insul care zice că vorbește – culmea obrăzniciei! – în numele întregii comunități?

Sistemul totuși se folosește cât poate de tare de serviciile Alianței expirate, ca și cum nici nu ar avea știre că pretinsul ei lider e în afara cadrului legal de funcționare. Pe de altă parte, același Sistem, prin structurile sale, are toată grija (și mai ales mijloacele) ca românii care fac ceva concret pentru protejarea comunității,  să fie marginalizați, iar uneori chiar reduși la tăcere, și asta doar pentru că sunt incomozi. Să ne amintim aici de eforturile Sistemului din preajma uneia dintre Adunările de dare de seamă și alegeri ale Societății „Mihai Eminescu” din anii trecuți, când, în dimineața adunării, candidatului cu cele mai mari șanse la scrutin i s-a făcut câteva ore percheziție în autoturismul personal pe motiv că în mașină s-ar fi  aflat arme sau explozibili (!?). Candidatul la președinția Societății a aflat mai pe urmă că, tot atunci, s-au dat și telefoane, cui trebuie, direct de la administrația prezidențială, spre a-i bara calea lui Vasile Tărâțeanu spre funcția pentru care candida. Iar pentru ca rezultatul să fie garantat, la Adunare au fost aduse, în mod organizat, cu autobuzele, din raionul Noua Suliță, în special din satul Stalinești, persoane care nu aveau, nici în clin nici în mânecă, cu Societatea „Mihai Eminescu”, dar care au fost sfătuite să voteze „așa cum trebuie și cu cine trebuie”. Prezidiul Adunării de asemenea a fost ales pe sprânceană. De regulă, la asemenea subterfugii se apelează în încercarea de a-și acoperi un anumit comportament, pe care un stat funcțional democratic nu și-l poate permite.

Știind că trebuie să dea bine în fața celor care hotărăsc intrarea în comunitatea europeană, guvernanții ucraineni s-au tot străduit să demonstreze că noi, românii, nu mai putem de bine și ne alegem lideri dintre cei mai vrednici fii ai neamului. Dar de obicei preferințele lor nu prea coincid cu opțiunile comunității. Și atunci intră în funcțiune manipularea și alte metode „democratice” prin care ei își ating scopul. Iar scopul, după Machiaveli, scuză mijloacele. Legalitatea și morala, în asemenea cazuri, contează mai puțin, atât pentru autorități, cât și pentru indivizii în cauză. După cum hoții au grijă să nu lase urme, la fel și autoritățile, în val-vârtejul ucrainizării, au avut și au în continuare grijă să nu apară nemulțumiți și nemulțumiri care ar tulbura liniștea, așa încât procesul nivelării etnice să decurgă cât mai rapid și cât mai eficient, iar statele care sunt înrudite cu minoritățile să nu aibă motive formale pentru eventuale reproșuri.

Mediul asociativ românesc din Ucraina de după 1991 n-a dus lipsă de asemenea indivizi. Îmbrățișându-se, deschis sau tacit, într-un anumit context de conjunctură, cu diferite forțe politice sau cu anumite structuri obscure, acești indivizi au jucat rolul calului troian, în special atunci când autorităților li s-a părut că botnița pentru comunitatea românească e cam relaxată. Care și câte au fost avantajele celor care au intrat într-un asemenea joc, pe seama intereselor comunității, noi nu le cunoaștem, dar cu siguranță acestea nu au lipsit. De notorietate este cazul Societății “Mihai Eminescu” care, în 1992, pentru că era prea activă, a fost scoasă în stradă din sediu, în plină iarnă, de către primăria orașului Cernăuți, la cererea conducerii de atunci a Societății „Golgota”, caz comentat pe larg, cu fotografii, în „Plai Românesc”. Și cunoaștem la fel de bine că după ce la conducerea Societății, prin mijloacele dolosive ale autorităților, a fost „ales cine trebuie”, sediul Societății a revenit la locul de unde fusese scos, la Palatul Național. Tovarășii o făceau pe atunci mai brutal, din topor. Căci până la vectorul european era încă departe.

Implicarea directă a autorităților în activitatea mediului asociativ, recte în viața comunității, are deja o tradiție. Din păcate, o tradiție nesănătoasă. Iar factorul fidelizării anumitor indivizi – spre a-i folosi împotriva comunității – rămâne a fi de actualitate.

După apariția, la 01.02.2024, a replicii CNRU privind comportamentul lui D.C., speram că lucrurile s-au limpezit, iar cel vizat va trage concluziile de rigoare. Dar n-a fost să fie. Personajul în cauză, deși nu mai este președinte al Alianței societăților național-culturale românești din Ucraina din 28.10.2022, fapt confirmat prin cele două răspunsuri obținute de la Ministerul Justiției, continuă să se prezinte, ori de câte ori are ocazia (dar și fără ocazie!) drept reprezentant al românilor din Ucraina. De altfel, în postarea sa pe FB din 04.02.2024, chiar personajul respectiv deplângea situația că nu poate convoca Adunarea Generală a Alianței din cauza indisciplinei colegilor. Faptul însă că nu-și poate convoca la adunare partenerii de Alianță (dacă îi mai sunt parteneri!) nu-i o scuză pentru a se prezenta drept ceea ce nu este. Problema constă nu doar în lipsa legitimității de reprezentare a unei întregi comunități (o povară mult prea grea pentru „eroul” nostru!), ci și în logoreea pe care o debitează în numele comunității, fără să-i consulte măcar pe colegi (consultându-i însă pe curatori, după cum se vede). Situația este cu atât mai gravă cu cât autoritățile, atât centrale (inclusiv guvernul) cât și locale, nu pierd nicio ocazie să-l invite tocmai în această calitate pe D.C. la diverse conferințe, simpozioane, întâlniri, chiar dacă știu prea bine că insul nu are calitatea reprezentativă pe care și-o arogă. E limpede că autoritățile sunt mai puțin interesate de statutul legal al personajului cu pricina, pe ele interesându-le în primul rând ceea ce e capabil să debiteze el de la tribuna forurilor la care este invitat cu predilecție.

Paharul s-a umplut atunci când, la întâlnirea Avocaților Poporului din Ucraina și România, ținută la Universitatea din Cernăuți, în data de 28 mai 2024, D.C., nu întâmplător, ci tocmai în calitate de președinte al Alianței, a fost primul pe lista celor nominalizați de instituția Ombudsman-ului Ucrainei în calitate de coraportor având ca temă de discurs Problemele lingvistice ale minorității (comunității) naționale românești, deși demult nu mai este nici președinte al Alianței și nici nu are pregătirea necesară pentru o expertiză în probleme lingvistice, cum bine a remarcat colegul său, coraportorul Vasile Bâcu (dovadă e discursul cu pricina care poate fi citit pe pagina de Facebook a Alianței). Întrebarea e de ce Instituția Ombudsmanului Ucrainei, menită să protejeze drepturile și libertățile cetățeanului, creează în mod artificial conflicte în interiorul unei comunități prin asemenea acțiuni nesăbuite, mai ales că a fost înștiințată încă din 30.01.2024 asupra faptului că D.C. nu mai este președinte al Alianței? O face oare cu rea-credință și din considerente străine comunității românești, urmând cu perseverență principiul divide et impera  sau – ceea ce ar fi și mai grav – o face la sugestia unor sufleori din alte instituții? Mai ales că masa rotundă din cadrul întâlnirii din 28.05.2024 a avut drept temă de discuție Consolidarea egalității și protecției drepturilor minorităților (comunităților) naționale în Ucraina, conform standardelor europene. Indiferent de raționamentele la care s-au gândit organizatorii, a continua cu astfel de abordări este reprobabil și contrar actelor de organizare și funcționare chiar a Instituției Ombudsmanului, cu atât mai mult a unor întâlniri internaționale. Instituția Ombudsmanului este chemată să găsească soluții la probleme, nu să le creeze artificial. Este de luat aminte și pentru doamna Isopenko, reprezentant al Ombudsman-ului în regiunea Cernăuți, responsabilă direct de organizarea evenimentului. Da, da, vorbim de aceeași doamnă Isopenko care, în calitatea sa anterioară de adjunct al guvernatorului regiunii Cernăuți, a încercat, în 2020, pe toate căile, să subordoneze toate școlile cu limba română de predare de pe raza primăriei comunei Herța școlii cu limba ucraineană de predare din Herța (să nu mai vorbim și de alte acțiuni reprobabile ale domniei sale față de comunitatea noastră). Poate în noua sa funcție doamna Isopenko va înțelege mai bine că protecția drepturilor omului înseamnă și protecția minorităților naționale, adică și a comunității românești, chiar dacă asta nu-i convine defel.

Mi s-a părut ciudat (după cum li s-a părut și multor altora prezenți la întâlnire) faptul că doi Avocați ai Poporului, rectorul universității, două delegații oficiale a două state, reprezentanți ai autorităților, profesori universitari, primari, directori de școli și profesori, mass-media, reprezentanți ai ONG-urilor ascultă cu atenție ce reprezintă consolidarea egalității și protecția drepturilor minorităților naționale în Ucraina conform standardelor europene (!) … de la un impostor. Faptul ar fi poate interesant, dacă n-ar fi cinic. Iar autoritățile nu doar că acceptă acest cinism, ci sunt chiar autorii și promotorii cinismului. Am transmis, cu acel prilej, personal Avocatului Poporului din Ucraina, precum și responsabilului de minorități naționale, dlui Mihailo Spasov, al doilea răspuns oficial al Ministerului Justiției, pe care-l reproducem la finalul replicii noaste. Ne-am fi așteptat ca până la această dată să reacționeze, într-un mod sau altul. Întrucât nu ne-am ales cu niciun răspuns, Consiliul Național al Românilor din Ucraina a adresat recent două memorii oficiale Ombudsmanului Ucrainei, respectiv Ministerului Educației și Științei, prin care solicită retragerea numitului D.C. din comisiile de specialitate pentru minorități și anunțarea unui nou concurs pentru suplinirea locului vacant, din partea comunității române. Sperăm ca de această dată să fim auziți.

Aș mai adăuga aici și o altă impresie de la întâlnirea în cauză, și anume că tuturor celor invitați (vreo 100 la număr) li s-a dat doar câte un minut pentru a-și exprima punctul de vedere, și aceasta doar la 4-5 persoane, restul timpului fiind consumat cu „înțelepciunea” cu care autoritățile gestionează problematica minorității românești din Ucraina. Pentru a consolida egalitatea în spirit european e necesar să cunoști, pentru început, problemele cu care se confruntă comunitatea. Or, organizatorii le-au evitat pe cât se poate de mult. De fapt, așa cum arată faptele, acesta a și fost scopul întrunirii.

Revenind la cazul D.C., suntem nevoiți să remarcăm și faptul că, asemenea derapaje n-ar avea loc dacă acele ONG-uri care, la un moment dat, au aderat la Alianță, ar lua atitudine față de comportamentul inadecvat al numitului D.C. Ba chiar au obligația morală și legală s-o facă. Problema rezidă nu în modul de a fi al acestuia, ci în răul pe care îl face. Iar aici politica struțului nu rezolvă situația. A susține doar în privat că nu mai faci parte din Alianță nu schimbă deloc datele problemei. Acceptarea tacită a unei situații neadecvate îi face complici pe asociați la comportamentul lui D.C., respectiv la manifestările acestuia, contrare intereselor comunității. Un pic de curaj însă ar prinde bine, atât pentru onoarea personală a „asociaților” cât și pentru sănătatea mediului asociativ românesc. În joc sunt interesele majore de păstrare a identității noastre. Ridicolul situației frizează absurdul: totuși, un personaj care a luat în alegerile locale doar 4 voturi nu poate pretinde că exprimă interesele unei comunități de cca. 500.000 de persoane. Dar el pretinde la așa ceva, crezându-se pe cal alb, în incomensurabila sa obrăznicie.

Și în final, după ce am arătat care sunt „competențele” de om politic ale domnului Caulea, nu pot să trec cu vederea nici profundele sale „competențe” lingvistice, mai ales că domnia sa se erijează mereu ca mare apărător al limbii române în Ucraina, pe care crede că o stăpânește cel puțin la nivel de licențiat al unei școli superioare. Dar se vede că, făcând studii înalte la prestigioasa școală de muzică din București, a studiat limba română… lăutărește, ca să dea dovadă, la întoarcerea în Cernăuți, că tot agramat a rămas. Am putea să aducem, în acest sens, probe cu nemiluita din discursurile și postările sale pe internet. A făcut-o cu prisosință, cu ceva ani în urmă, regretata acad. Alexandrina Cernov și s-a ales cu huiduieli de cea mai joasă speță. Căci insul e ranchiunos. Noi ne vom limita, în finalul acestui articol, la semnalarea unei greșeli pe care nu putem să o ocolim nicidecum, pentru că ea pur și simplu îl descalifică pe arogantul pretins lider al comunității. Căci, după cum se vede, pe el nu-l duce capul nici să-și intituleze corect organizația, formulându-i astfel denumirea: Alianța Societăților Național-Culturale a Românilor din Ucraina. Chiar și un elev de clasa a V-a, citind această denumire, ar putea să-i dea peste nas autorului că nu știe gramatică. Și, într-adevăr, domnul Caulea nu are habar de ceea ce înseamnă acord gramatical în cadrul unui raport sintactic. Dar să vedem unde-i buba. Denumirea organizației pe care Caulea pretinde că o conduce se constituie din două părți. Prima parte desemnează categoria organului colectiv („alianță”, „ligă”, „consiliu”, „uniune” sau altceva). În cazul de față – „alianță”. Iar partea a două, cumulativă, îi adună pe membrii organului colectiv în sintagma: „societățile național-culturale a(le) românilor din Ucraina”. Ce face atotștiutorul cârcotaș semidoct Dumitru Caulea, care dă tuturor lecții de politică, morală și de elocință? Acordă termenul determinat („Alianța”) cu doi termeni determinanți, simultan (pe de o parte cu „Societățile Național-Culturale”, iar pe de altă parte cu „Românii din Ucraina”).  Astfel, rupe în două sintagma „Societățile Național-Culturale ale românilor din Ucraina”, plasând aiurea (Și încă unde? În chiar titlul organizației!) articolul posesiv „a” (care, în mod aberant, face acordul „Românilor din Ucraina” cu „Alianța”), în locul articolului posesiv „ale”(pe care îl cere gramatica pentru a face acordul firesc al „Societăților Național-Culturale” cu „Românii din Ucraina”). A toate cunoscătorul Caulea a crezut că și în gramatica limbii române, în care plutește, poate sta cu fundul în două luntre. Numai că gramatica nu permite ambiguități. Până la urmă, a cui este, totuși, Alianța? A românilor din Ucraina, sau a societăților românilor din Ucraina? Dacă domnul Caulea pretinde că „Alianța” sa e o „alianță a Românilor din Ucraina”, îl rugăm respectuos să ne amintească și nouă ziua și anul când Românii din Ucraina au fost chemați la urne să-și dea votul pentru el. Iar dacă domnia sa se împacă, până la urmă, cu gândul că organizația pe care pretinde că o conduce e a „societăților național-culturale ale românilor din Ucraina” (în ucraineană, conform Certificatului de înregistrare oficială: „Альянс національно-культурних румунських об’єднань в Україні” / Alianța societăților național-culturale românești din Ucraina), atunci să fie bun să respecte regulile gramaticale ale limbii române, pentru a cărei prosperare trâmbițează pe la tribunele diverselor foruri. Spre exemplu, la recenta întâlnire din 28 mai 2024 cu ombudsmanii  din Ucraina și România, domnul Caulea a prezentat cu mult aplomb (co)raportul său intitulat: „Problemele lingvistice ale minorității (comunității) naționale românești”. Să vezi și să nu crezi! Un agramat, care are grave probleme lingvistice la definirea denumirii organizației pe care pretinde că o conduce, vine să arate distinșilor demnitari din Ucraina și România care sunt „problemele lingvistice ale comunității românești”. Cum poate să facă o analiză a problemelor lingvistice ale unei comunități un „specialist” care el însuși are probleme lingvistice? Așa ceva nu s-a mai pomenit nicăieri până în prezent! Iată cum „lucrează în teren” pentru scumpa sa limbă bravul nostru coraportor! Numai că, „în teren”, domnia sa e scump la vedere. Ne mirăm însă cum de nu-l vede nimeni dintre colegii săi de „Alianță” „în internet”, afișându-se ani de-a rândul sub un titlu agramat. Din câte știm, există în Alianță o asociație de cadre didactice a cărei președinte e profesoară de română și nu cred să nu fi observat greșeala, dacă ar fi intrat măcar o dată pe pagina de Facebook a Alianței, administrată de Dumitru Caulea. Asta ce ne spune? Asta ne spune că nimănui din Alianță nu-i pasă de ceea ce face „președintele” acesteia, nici „în teren”, nici pe internet. Iar dacă membrilor Alianței chiar le convine să-l lase pe pretinsul lor lider să îndruge, de capul lui, verzi și uscate, pe la tribune și în spațiul virtual, măcar să știe că prin gura lui vorbesc și ei. Și dacă dânșii chiar se simt confortabil în acest tip de discurs, n-au decât să-l îmbrățișeze și să-l urmeze, mergând cu el, mână în mână, din greșeală în greșeală, până în victoria finală! Cât despre pârdalnica greșeală din denumirea Alianței, care fără doar și poate este opera vajnicului „președinte” Caulea, bătrânul Freud, părintele psihanalizei, ar fi descoperit în ea, cu siguranță, o serie expresii care meritau studiate. Iar Dumitru Caulea chiar se vede în postura unui cârmaci panucrainean al românilor, nu doar a unei minuscule Alianțe. Numai că doar cu 4 voturi obținute în alegerile locale (care nici măcar nu au fost ale membrilor Alianței) nu-l prea vedem capabil ca, strunind brăcinarii, să poată să urce la asemenea înălțime. Pe de altă parte, cunoscându-i tupeul, ne-am mira să nu-l vedem tot mereu cu nasul pe sus, sfidând bunul simț și disprețuind pe toată lumea. Deși, luând ca bună interpretarea lui Freud, n-ar trebui să ne mirăm.

Eugen PATRAŞ

Răspunsul Instituției Ombudsmanului Ucrainei care, prin ordinul 21.15/23 din 22.02.2023, confirmă includerea
cetățeanului Dumitru Caulea în Consiliul de experți în problemele minorităților naționale și popoarelor băștinașe,
care funcționează pe lângă Instituția Ombudsmanului

Ordinul 21.15/23 din 22.03Ordinul 21.15/23 din 22.03.2023 al Ombudsmanului Ucrainei prin care cetățeanul Dumitru Caulea a fost inclus în Consiliul pentru experți în problemele minorităților naționale și popoarelor băștinașe.2023 al Ombudsmanului Ucrainei prin care cetățeanul Dumitru Caulea a fost inclus în Consiliul pentru experți în problemele minorităților naționale și popoarelor băștinașe

Scrisoarea Nr. ПІ-Є-17/19 14-08/22 din 03.06.2024 a Direcției Interregionale de Vest a Ministerului Justiției al Ucrainei care confirmă faptul că mandatul de președinte al Alianței societăților național-culturale românești din Ucraina al numitului Dumitru Caulea (Kaulia Dmîtro Heorhievici) a expirat la data de 28.10.2022

Memoriul nr. 90/29.07.2024 al Consiliului Național al Românilor din Ucraina adresat Ombudsmanul Ucrainei, D. V. Lubinets, prin care solicită excluderea cetățeanului Dumitru Caulea din Consiliul de experți în problemele minorităților naționale și popoarelor băștinașe și anunțarea unui concurs pentru alegerea, prin metode democratice, din mijlocul mediului asociativ românesc din Ucraina, a unui alt membru în Consiliul de experți. Memoriul a rămas fără răspuns din partea Ombusmanului Ucrainei

Memoriul nr. 89 /29.07.2024 al CNRU către Ministerul Educației și Științei din Ucraina pentru excluderea cetățeanului Dumitru Caulea din Consiliul reprezentanților ONG-urilor popoarelor băștinașe și minorităților naționale și anunțarea unui concurs pentru alegerea, prin metode democratice, din mijlocul mediului asociativ românesc din Ucraina, a unui alt membru în Consiliul reprezentanților. Memoriul a rămas fără răspuns din partea Ministerului Educației și Științei din Ucraina

(Post scriptum la Replica CNRU față de elucubrațiile liderului ASCRU, publicată la 01.02.2024 pe pagina de Facebook CNRU)