Rusia a atacat Ucraina cu 5 rachete Iskander și 170 de drone

În seara zilei de 30 aprilie, forțele ruse au lansat asupra Ucrainei un atac masiv cu cinci rachete balistice Iskander-M, 170 de drone de atac, precum și diverse tipuri de drone-imitatoare. În total, 142 de drone nu și-au atins țintele, comunică Forțele Aeriene ale Ucrainei pe canalul oficial de Telegram.

„Până la ora 08:30 a fost confirmată doborârea a 74 de drone de atac Shahed, precum și a altor tipuri de drone, în estul, nordul, sudul și centrul țării. De asemenea, 68 de drone-imitatoare inamice au fost neutralizate fără consecințe negative.”

Au fost înregistrate explozii în regiunile  Odesa, Harkiv, Sumî, Donețk și Kiev.

Inamicul a lansat rachete din Crimeea ocupată, iar dronele — din direcția orașelor rusești Kursk, Millerovo, Orel, Primorsko-Ahtarsk.

Ca urmare a atacului cu drone, au fost avariate blocuri de locuințe, case particulare, un supermarket, o școală și mai multe autoturisme în orașul Odesa, informează Poliția Națională a regiunii. În zonele lovite au izbucnit incendii, care au fost stinse rapid de angajații Serviciului pentru Situații de Urgență împreună cu voluntari și Garda Națională din orașul Odesa. Au fost mobilizați 106 salvatori. Din păcate, două persoane au decedat, iar, conform informațiilor preliminare, alte 15 persoane au fost rănite.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina