Rusia a lansat un atac masiv asupra infrastructurii energetice a Ucrainei: peste 70 de rachete și 450 de drone

Forțele Federației Ruse au desfășurat un atac masiv și coordonat asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, utilizând peste 70 de rachete și aproximativ 450 de drone de atac. Bombardamentele au vizat mai multe regiuni ale țării, inclusiv orașul Kiev. Potrivit autorităților ucrainene, cel puțin nouă persoane au fost rănite, iar pagubele materiale sunt semnificative.

Informația a fost confirmată de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Acesta a declarat că, în timpul atacului, forțele ruse au combinat rachete balistice cu alte tipuri de armament de precizie și drone. Sub lovituri s-au aflat regiunile Sumî, Harkiv, Kiev, Dnipropetrovsk, Odesa și Vinnița.

În urma atacurilor au fost avariate clădiri rezidențiale și obiective ale infrastructurii energetice. La Kiev, impactul dronelor a provocat incendii în mai multe blocuri de locuințe, fiind avariată și o grădiniță. Conform datelor disponibile până în prezent, nouă persoane au suferit răni de diferite gravități. La fața locului intervin toate serviciile de urgență, în măsura în care situația de securitate permite. Autoritățile continuă operațiunile de lichidare a consecințelor atacurilor și de restabilire a infrastructurii afectate.

Președintele Zelenski a subliniat că utilizarea celor mai reci zile ale iernii pentru atacuri asupra populației civile demonstrează refuzul Rusiei de a recurge la soluții diplomatice. Totodată, el a accentuat necesitatea livrărilor rapide de rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană și importanța menținerii presiunii internaționale asupra Moscovei, apreciind că fără aceasta încheierea războiului este imposibilă.

Vom reaminti, în noaptea de marți, 3 februarie, armata rusă a lansat un nou atac de amploare asupra Ucrainei. Conform informațiilor preliminare, au fost utilizate drone de atac, rachete balistice și de croazieră lansate de aviația strategică, precum și rachete de tip „Kalibr” și „Țircon”.

Principalele ținte au fost obiective ale infrastructurii energetice din Kiev și regiunea Kiev, Harkiv, precum și din alte regiuni ale țării. Primarul orașului Harkiv, Igor Terehov, a declarat că bombardamentele au durat peste trei ore și au provocat avarii semnificative infrastructurii urbane.

Sursă foto: armyinform.com.ua

Leonid Parpaut

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina