Satelitul a înregistrat noi obiecte necunoscute pe acoperișul unui bloc energetic de la centrala nucleară Zaporojie
Apariția noilor obiecte pe acoperișul celui de al patrulea bloc energetic de la centrala nucleară Zaporojie a fost înregistrată în imaginile prin satelit ale companiei Planet Labs, informează ua.news.
“În imaginile de la Centrala Nucleară Zaporojie pot fi observate noi obiecte pe acoperișul celui de al patrulea bloc energetic, despre care Statul Major a informat cu privire la posibilitatea de a fi minată”, informează pe Telegram “Radio Svoboda”.
Au fost examinate imaginile din satelit din ultimul an și jumătate, și în acest interval nu au fost observate obiecte similare, reține sursa. Statul Major a informat că ocupanții au minat și acoperișul celui de al treilea bloc energetic.
Vom reaminti, Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a informat că invadatorii ruși au amplasat obiecte similare unor dispozitive explozive pe acoperișul blocurilor energetice de la Centrala Nucleară Zaporojie. În viitorul apropiat, aceștia ar putea să organizeze o provocare cu explozii pentru a acuza Forțele Armate ale Ucrainei.
În data de 22 iunie, președintele Volodimir Zelenski a declarat că serviciile de informații și Serviciul de Securitate al Ucrainei dețin informații că Rusia ia în considerare scenariul unui atac terorist cu eliberare de radiații la Centrala Nucleară Zaporojie.
În spațiul informational din Rusia, Moscova vorbește deja despre tragedia de la centrală, acuzând Ucraina, avertizează Centrul de Combatere a Dezinformării din cadrul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei.
Urmăriți-ne pe Telegram