Școala românească din Ucraina în perioada războiului. Încetarea alarmei aeriene – un prilej de bucurie pentru elevi
De la începutul invaziei ruse în Ucraina semnalul înfiorător al alarmei aeriene se face auzit aproape zi și noapte în satele și orașele din Ucraina. Este semnalul care înștiințează populația de pericolul unor atacuri cu rachete rusești.
În timpul alarmei în instituțiile de învățământ este întrerupt procesul educațional, elevii și cadrele didactice coboară în adăposturile special amenajate. Circa 20 de minute copiii de la Grădinița „Cheița fermecată” și de la Școala Primară din satul Ostrița, regiunea Cernăuți s-au aflau în subsolul școlii, singurul adăpost unde se pot refugia pe timp de alarmă, în timp ce reporterul BucPress TV a trecut pragul școlii.
Fiecare școală din satele comunei Ostrița dispune de adăposturi special amenajate, a declarat pentru postul nostru de televiziune Vasile Țurcan, primarul comunei Ostrița, regiunea Cernăuți.
Chiar dacă instituțiile de învățământ din regiunea Cernăuți dispun de adăposturi antiaeriene, părinții sunt totuși îngrijorați atunci când își trimit copiii la școală. Nu știi ce este în mintea dușmanului și la ce te poți aștepta în orice clipă.
Învățătorii au grijă ca fiecare copil să se simtă în siguranță, atât în timpul orelor, dar și atunci când este anunțată alarma aeriană. Pentru a le sustrage atenția micuților de la acea stare de stres și pentru a nu fi atât de mult afectați de alarmele aeriene, copiii sunt încadrați în diverse jocuri distractive, cântă, recită poezii.
Cea mai mare bucurie și fericire pentru fiecare copil este atunci când se anunță sfârșitul alarmei aeriene, iar ei bucuroși se pot întoarce în sălile de clasă.
Urmăriți un reportaj realizat de reporterii BucPress TV.
Urmăriți-ne pe Telegram