Șeful Administrației regionale de stat Cernăuți: ”Mulțumim poporului român pentru sprijinul acordat Ucrainei”
În regiunea Cernăuți, 14 comunități teritoriale unite au încheiat 35 de acorduri de parteneriat cu municipalități din România, informează șeful Administrației militare regionale Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk, pe contul său de Facebook.
”Astăzi (14 decembrie 2023 – n.r.) am participat online la conferința ”Reconstrucția Ucrainei și rolul strategic al României”. În cadrul panelului de discuții ”Cooperarea transfrontalieră ca factor catalizator al procesului de reconstrucție a Ucrainei”, am avut ocazia să prezint implementarea eficientă a proiectelor transfrontaliere și a colaborării regiunii Cernăuți cu România.
Am mulțumit poporului român pentru sprijinul acordat Ucrainei, cetățenilor noștri, în condițiile agresiunii militare a federației ruse împotriva țării noastre. Am reușit să organizăm ajutor pentru persoanele strămutate intern datorită susținerii regiunilor partenere din România, Polonia și Germania. Un sprijin semnificativ l-am priit din partea partenerului nostru – județul Suceava din România. Astfel, în orașul Siret, a fost creat un centru umanitar Help Ukraine Romania, unde se acumula ajutorul umanitar, trimis ulterior în regiunile din Ucraina.
În plus față de cooperarea la nivel regional, se dezvoltă activ și colaborarea dintre commune. În special, 14 comunități teritoriale din regiunea Cernăuți au încheiat 35 de acorduri de parteneriat cu municipalitățile din România.
Noi construim activ infrastructura la frontieră, în sectorul transportului și logisticii la granița dintre Ucraina și România, în primul rând, lucrăm la deschiderea punctelor de trecere: ”Șepit – Izvoarele-Sucevei”, ”Ruska – Ulma”, ”Bila Krînățea – Climăuți”.
De asemenea, împreună cu partenerii noștri români, lucrăm asupra implementării proiectului de construire a unui nou coridor feroviar cu ecartamentulde de 1435 mm, care va conecta Republica Polonă, Ucraina, România și Republica Moldova, inclusiv Lviv – Cernăuți – Vadul-Siret – Granița de Stat cu România. Construcția unui astfel de coridor feroviar va integra Ucraina în coridoarele europene de transport.
Începutul implementării programelor INTERREG NEXT ”România – Ucraina 2021-2027” și ”Ungaria – Slovacia – România – Ucraina 2021-2027” deschide noi oportunități pentru consolidarea cooperării transfrontaliere. Împreună cu partereii noștri români elaborăm programe în domeniile medicinii, educației, culturii, turismului, cooperării transfrontaliere și ecologiei. Prin implementarea proiectelor transfrontaliere comune, vom consolida unitatea noastră pentru atingerea obiectivelor comune!”
Urmăriți-ne pe Telegram