Sfințirea Altarului proaspăt renovat al Parohiei din Culicenii Herței

La data de 1 octombrie 2023, zi în care creștinii ortodocși celebrează Acoperământul Maicii Domnului, în localitatea Culiceni din ținutul Herța a avut loc slujba de sfințire a Sfintei Mese a Altarului bisericii din localitate.
Cu binecuvântarea ÎPS Meletie, Mitropolitul Cernăuților și a Bucovinei, Episcopul Nichita de Ivano-Frankivsk și Colomeea a condus slujba de sfințire a altarului, alături de un sobor de preoți din eparhie.
În timpul slujbei, credincioșii și clerul au rostit rugăciuni pentru pace în Ucraina, cerând protecție divină împotriva oricărui pericol și sănătate pentru cei aflați în dificultate. De asemenea au fost înălțate rugăciuni și pentru cei care fac fapte bune.
Predica care a urmat Rugăciunii Domnești a fost susținută de către Protoiereul Vasile Molodeanov de la Mănăstirea Înălțarea Maicii Domnului din satul Molodia.
La finalul slujbei, Episcopul Nichita a adus felicitări comunității pentru acest moment semnificativ în viața bisericii și a oferit diplome enoriașilor și preotului în semn de recunoștință.