Simbolul solidarității europene, pictură murală inaugurată la Cernăuți
Suceava (România) și Cernăuți (Ucraina) unite prin artă, au de acum aceeași pictură murală, simbol al solidarității europene, grație programului de cooperare transfrontalieră România-Ucraina
Pe 25 iunie, la Cernăuți, a avut loc inaugurarea celei de-a doua picturi murale de mari dimensiuni, simbol al cooperării transfrontaliere de lungă durată între România și Ucraina. Pictura intitulată “Mesaj pentru Ucraina” transmite un mesaj de susținere și prietenie prin artă murală contemporană, subliniind valorile europene și marcând un moment important: finalizarea proiectelor finanțate în cadrul Programului Operațional Comun România-Ucraina și trecerea la noul program de cooperare Interreg NEXT.
Noua pictură murală din Cernăuți continuă manifestul solidarității pentru partenerii noștri ucraineni și face parte din campania “Mesaj pentru Ucraina” lansată în vara anului 2022 de Ziua Cooperării Europene #Interreg. Realizată pe fațada Centrului Municipal de Creație pentru Copii și Tineret din Cernăuți, această pictură este o replică a celei de pe Colegiul Național “Mihai Eminescu” din Suceava, subliniind mesajul #StandWithUkraine.
Într-o atmosferă festivă, inaugurarea oficială a avut loc alături de autoritățile locale din Cernăuți, colaboratori și beneficiari de finanțare ai programului. Primăria Orașului Cernăuți a avut un rol esențial în realizarea acestei inițiative, iar domnului Iurii Lesiuk, viceprimar, i-a fost înmânat un premiu de apreciere din partea Autorității de Management a programului Interreg NEXT România-Ucraina (Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din România), de recunoaștere a parteneriatului valoros creat.
La eveniment au transmis un mesaj de salut și reprezentanți ai Administrației Militare de Stat Cernăuți, ai Consulatului General al României la Cernăuți și ai departamentului de educație din cadrul Primăriei Orașului Cernăuți. Moderatorii evenimentului au fost reprezentanți ai Secretariatului Tehnic Comun (Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava) care au subliniat impotanța proiectelor de cooperare transfrontalieră în dezvoltarea investițiilor în comunitățile de la graniță.
Autoarea lucrării “Păsările victoriei și ale libertății” – Tetyana Lebedenko, o tânără talentată în vârstă de 17 ani din regiunea Odesa, a fost prezentă la inaugurare. Prezența ei a adus un plus de autenticitate evenimentului, evidențiind potențialul tinerei generații de a contribui la un viitor mai bun. Tetyana a vorbit despre inspirația din spatele creației sale și a subliniat importanța valorilor europene pentru generația ei.
De asemenea, grupul artistic de la Centrul Bucovinean de Artă din Cernăuți a completat atmosfera festivă prin interpretări muzicale în limba română și ucraineană, subliniind astfel legăturile culturale între comunitățile din Suceava și Cernăuți.
Urmăriți-ne pe Telegram