Sistemele americane HIMARS au ajuns în Ucraina: „Vara va fi fierbinte pentru ocupanții ruși. Și ultima pentru unii dintre ei”
Sistemele de rachete de artilerie de mare mobilitate (HIMARS) din Statele Unite au sosit în Ucraina, a spus joi ministrul ucrainean al apărării Oleksii Reznikov.
„Mulțumesc colegului și prietenului meu american, secretarul american al apărării Lloyd Austin, pentru aceste instrumente puternice! Vara va fi fierbinte pentru ocupanții ruși. Și ultima pentru unii dintre ei”, a declarat el pe Twitter, potrivit HotNews.ro.
Ucrainenii cer de multă vreme astfel de sisteme, spunând că au nevoie de ele pentru a lovi eficient și de la distanță trupele ruse, care folosesc masiv artileria pentru a obține progrese treptate în Donbas. În urmă cu câteva săptămâni americanii au spus că vor trimite patru sisteme de rachete de artilerie de mare mobilitate M142 HIMARS.
Sistemul permite lansarea de rachete multiple, ghidate cu mare precizie. Împreună cu sistemul HIMARS, ucrainenii au primit și muniție, rachete care sunt capabile să lovească o țintă la mai mult de 40 de mile (64km) distanță. Rachetele sunt ghidate inerțial și prin GPS și au o rază dublă față de obuzierele M777 pe care SUA le-au furnizat recent forțelor armate ucrainene.
HIMARS este un sistem de rachete cu lansare multiplă dezvoltat pentru armata americană în anii 1970. Acesta transportă o capsulă preîncărcată cu șase rachete ghidate de 227 mm sau o capsulă încărcată cu o rachetă tactică.
Urmăriți-ne pe Telegram