Statele Unite ale Americii transmit Ucrainei fondurile confiscate de la oligarhii ruși
Statele Unite ale Americii transmit Ucrainei fondurile confiscate de la oligarhii ruși. Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a declarat că Statele Unite transmit pentru prima dată Ucrainei fondurile confiscate de la oligarhii ruși aflate sub sancțiuni, informează Evropeiska Pravda.
Această declarație a fost făcută miercuri, la Kiev, în cadrul unei conferințe de presă alături de ministrul de externe al Ucrainei, Dmîtro Kuleba. “Transmitem pentru prima dată Ucrainei activele confiscate de la oligarhii ruși, aflate sub acțiuni și care acum vor fi folosite pentru a susține veterani de război ucraineni. Cei care au făcut posibilă agresiunea lui Putin trebuie să plătească pentru aceasta”, a declarat Blinken.
În comunicatul Departamentului de Stat cu privire la asistența acordată de SUA Ucrainei, se precizează că 5,4 milioane de dolari din activele confiscate ale oligarhilor ruși vor fi alocate pentru susținerea reintegrării și reabilitării veteranilor. Asistența oferită de SUA include, de asemenea, 175 de milioane de dolari, anunțați miercuri de Pentagon – componente pentru sistemele de apărare antirachetă, rachete pentru HIMARS, muniții și sisteme de comunicații:
100 de milioane de dolari vor fi alocate pentru a satisface nevoile militare pe termen lung; 90,5 milioane de dolari vor fi direcționați pentru asistență umanitară și dezamorsare; 300 de milioane de dolari pentru a susține eforturile autorităților de aplicare a legii în ceea ce privește restabilirea și menținerea ordinii pe teritoriile eliberate, inclusiv în orașele și localitățile care sunt bombardate continuu din partea Rusiei; 206 milioane de dolari vor fi direcționați pentru ajutor umanitar, inclusiv alimente, apă și adăpost pentru persoanele strămutate intern, precum și pentru refugiații ucrainene de peste hotarele Ucrainei; 203 milioane de dolari – pentru a sprijini transparența și responsabilitatea instituțiilor, consolidarea reformelor cheie legate de combaterea corupției, precum și pentru investigarea crimelor de război comise de Rusia. În total, a anunțat Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, Washingtonul va aloca Ucrainei peste un miliard de dolari.
Urmăriți-ne pe Telegram