Tânărul Daniel Ursachi din Vicovu de Sus a salvat casa unor români din Pătrăuții de Jos (VIDEO)
Daniel Ursachi din localitatea Vicovu de Sus, județul Suceava, este un bun prieten al tuturor românilor din nordul Bucovinei. Când a început invazia rusă în Ucraina el a fost printre primii care le-a sărit în ajutor ucrainenilor, organizând zeci de mașini cu ajutoare umanitare pentru cei aflați în suferință, iar de cei care au fugit din calea războiului și au ajuns în România, Daniel, a avut grijă să le dea mâncare caldă și să le găsească adăpost. Nu i-a fost ușor, însă, nu putea să-i lase în plină iarnă pe acei copii mici, care erau cu mamele și bunicile lor, să înghețe de frig și să moară de foame. Faptele lui Daniel sunt demne de urmat, având un curaj deosebit și o inimă mare.
În această seară, Daniel Ursachi, după ce i-a împlinit visul profesorului Ilie Popescu de a revedea satul natal Pătrăuții de Jos și rudele dragi, se întorceau împreună la Cernăuți, însă, în drum spre Storojineț, în satul Pătrăuții de Jos, a zărit o casă mare cuprinsă de flăcări. Nu era nimeni în jur, doar două femei, una mai tânără de vreo 46 de ani, alta – mai în vârstă, de vreo 65 de ani, care plângeau în gura mare și cereau ajutor. Erau neputincioase în fața flăcărilor care le-a cuprins acoperișul casei.
Daniel n-a stat mult pe gânduri. A tras mașina pe drumușorul ce duce sprea casa incendiată și a încercat să le vină în ajutor. Între timp a mai oprit o mașină care a reușit să cheme și pompierii. La doar câteva minute, foarte repede, a sosit o autospecială de stins incendiul.
„Se pare că a venit mașina de pompieri din sat, povestește Daniel. Era doar un singur pompier, care ținea loc și de șofer, și de pompier. Singur nu ar fi putut face prea multe, mai spune Daniel. Îmi era foarte milă de cele două femei, care plângeau și ne rugau să le ajutăm. Nu știu de unde am avut acel curaj, însă, i-am spus pompierului să dea mașina mai aproape de casă și am urcat deasupra ei. Am luat furtunul și am început să sting focul. Nu sunt pompier de specialitate, însă, viața te învață de toate. Cu greu am reușit să țin situația sub control ca flacăra să nu se extindă și să nu cuprindă toată casa până la sosirea celorlalte autospeciale de stins incendiul, care au fost solicitate să intervină. Între timp au mai sosit două autospeciale și un echipaj de pompieri, care s-au implicat direct la stingerea focului. Din păcate acoperișul casei în mare parte a fost mistuit de flăcări, însă pereții casei și imobilul au fost salvate, ne-a mai spus Daniel”.
„M-a impresionat foarte mult unitatea și curajul oamenilor din sat, care au sărit în ajutor. Eu n-am făcut prea multe, povestește Daniel. Doar am fost printre primii care am auzit strigătul de disperare ale celor două femei. Nu puteam să trec indiferent pe lângă durerea lor și să mă uit cum arde o casă, iar lângă ea două ființe se roagă Celui de Sus și oamenilor din jur să le ajute”.
Daniel Ursachi, este un tânăr modest, și n-ar vrea să-și asume laurii, dar trebuie să recunoaștem că dacă el nu intervinea la timp, nu-i mobiliza pe cei din jur și nu-i întindea o mână de ajutor pompierului din sat, casa ar fi ars din temelie. Or, flăcările puternice ar fi cuprins tot acoperișul și pereții exteriori ai casei.
„În viață trebuie să fim oameni și să rămânem oameni, să nu trecem indiferenți pe lângă durerile altora, să nu-i lăsăm în suferință pe cei neputincioși, să le întindem o mână de ajutor celor nevoiași și să le dăm o rază de speranță celor dezamăgiți, ne-a spus Daniel Ursachi, la despărțire. N-am făcut prea multe astăzi. Doar am încercat să salvez casa unei familii de români din Pătrăuții de Jos, cuprinsă de flăcări! Nu e doar meritul meu. E meritul tuturor celor implicați, care au sărit în ajutor și împreună am reușit să stingem flăcările, să salvăm acea casă frumoasă”, a mai spus pentru BucPress Daniel Ursachi din comuna Vicovu de Sus, județul Suceava, România.
Urmăriți-ne pe Telegram