În Transcarpatia vor fi deschise încă cel puțin trei oficii ale Veteran Hub-ului „VDOMA” – la Mucacevo, Beregovo și Voloveț – a anunțat administrația regională după o întâlnire cu Taras Deiak, comandant al unității „Siciul Carpatic”.
Adaptarea la viața civilă este la fel de importantă ca și reabilitarea fizică pentru militarii întorși de pe front. Potrivit autorităților, tot mai mulți veterani se implică în dezvoltarea mișcării veteranilor în regiune, oferind sprijin colegilor de arme care au nevoie de asistență.
Sportul, spațiile comunitare dedicate, consilierea pentru reintegrare, dar și sprijinul pentru lansarea unor afaceri proprii sunt componente esențiale ale acestui efort. Autoritățile regionale, administrațiile locale și structurile militare colaborează pentru implementarea acestor inițiative.
Spațiile pentru noile centre „VDOMA” au fost deja identificate. Mai multe organizații caritabile și-au exprimat disponibilitatea de a contribui la amenajarea lor cu mobilier și echipamente. Autoritățile caută surse de finanțare pentru lucrările de renovare, care vor fi adaptate cerințelor de incluziune și nevoilor specifice ale veteranilor. O parte din cheltuieli urmează să fie acoperite din bugetul regional.
Un alt obiectiv al programului este facilitarea angajării și reintegrării profesionale a veteranilor. Unii vor să își schimbe domeniul de activitate, alții intenționează să lanseze inițiative antreprenoriale. În acest sens, autoritățile promit că în scurt timp vor fi prezentate noi oferte de locuri de muncă și oportunități de afaceri.
„Vrem ca fiecare veteran și veterană să simtă că efortul lor este apreciat. Iar cea mai bună formă de recunoștință este să le oferim sprijin concret în procesul de revenire la viața civilă,” a subliniat conducerea regiunii.
Elvira Chilaru


