Ucraina a exportat șapte milioane de tone de mărfuri de la crearea coridorului prin Marea Neagră
Ministrul Infrastructurii al Ucrainei, Oleksandr Kubrakov a declarat că Ucraina a exportat șapte milioane de tone de mărfuri de la crearea, în luna august, a unui coridor prin Marea Neagră, în pofida ameninţărilor ruseşti de represalii asupra navelor care circulă în zonă.
„Două sute de nave au exportat şapte milioane de tone de mărfuri”, a declarat ministrul.
Printre aceste mărfuri se numără „cel puţin cinci milioane de tone de produse agricole ucrainene”, a spus el pe Telegram.
În luna august, autoritățile ucrainene au înfiinţat un coridor maritim între porturile sale sudice de la Marea Neagră şi strâmtoarea Bosfor, la câteva săptămâni după ce Moscova s-a retras din acordul privind trasportul de cereale.
Pe 27 octombrie, Ucraina a declarat că a exportat 1,3 milioane de tone de mărfuri. Cifra de şapte milioane, salutată luni de preşedintele Volodimir Zelenski, sugerează că exporturile au crescut brusc în luna noiembrie.
Urmăriți-ne pe Telegram