Ucraina anulează sute de certificate fictive de invaliditate acordate ilegal unor funcționari publici

Autoritățile ucrainene au lansat o amplă campanie de verificare a dosarelor prin care, în ultimii ani, funcționarilor publici li s-au acordat în mod nejustificat certificate de invaliditate. Potrivit Ministerului Sănătății de la Kiev, citat de publicația ucraineană amoledo.com, în doar o lună au fost anulate aproape 800 de decizii emise de fostele comisii medico-sociale, iar procesul de reevaluare continuă.

Până la data de 25 iulie, Centrul pentru Evaluarea Funcțională a Persoanei a analizat 1.989 de dosare și a revocat 795 de decizii considerate neîntemeiate. În alte 400 de cazuri, a fost modificată grupa de invaliditate sau termenul de valabilitate al certificatului.

Verificările se desfășoară la inițiativa Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, care, la sfârșitul anului 2024, a solicitat o anchetă națională privind corupția sistemică în acordarea statutului de persoană cu dizabilități în sectorul public. La acțiune participă Serviciul de Securitate al Ucrainei, Biroul de Investigații, Oficiul Procurorului General și direcțiile regionale de sănătate.

În prezent, se află în analiză 2.630 de dosare ale unor angajați din peste 70 de instituții de stat. Cele mai multe cazuri de fraudă au fost identificate în rândul angajaților din vămi, administrația fiscală și procuratură. Astfel, au fost anulate 236 de certificate în rândul funcționarilor vamali, 154 în cazul inspectorilor fiscali și 152 în rândul procurorilor.

De la începutul anului 2025, Ucraina a implementat un nou sistem digital de evaluare funcțională, care a înlocuit vechile comisii medico-sociale. Noua procedură este complet informatizată și se bazează pe standarde medicale uniforme, asigurând o evaluare transparentă și eliminând posibilitatea unor decizii abuzive sau netransparente.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina