Ucraina cere UE mai multe arme și se oferă să livreze europenilor gaze în locul rușilor

Premierul Denis Şmîhal a îndemnat luni Uniunea Europeană să livreze Ucrainei mai multe arme şi echipament, în timp ce a oferit ajutor în problema livrărilor de gaz, pentru a reduce dependenţa faţă de Rusia a blocului comunitar, informează Reuters.
„Avem nevoie de mai multe arme moderne, precum cele de apărare aeriană, apărare antirachetă şi apărare navală”, a declarat Şmîhal în faţa jurnaliştilor, după o reuniune a Consiliului de Asociere UE-Ucraina, la Bruxelles.
Premierul a spus că Ucraina are nevoie de asemenea de avioane şi de mai multe vehicule blindate, în condiţiile în care nu sunt semne că Rusia vrea să oprească războiul.
Urmăriți-ne pe Telegram