Anterior, astfel de fapte erau încadrate drept vandalism sau huliganism.
Marți, 14 aprilie, președintele Volodimir Zelenski a semnat proiectul de lege nr. 2037-IX, care introduce răspunderea penală pentru manifestările de antisemitism. Informația a fost publicată pe site-ul Radei Supreme.
Documentul prevede modificări la articolul 161 din Codul penal al Ucrainei, stabilind explicit răspunderea pentru faptele motivate de antisemitism.
Printre acestea se numără atitudinea de ură față de persoanele de origine evreiască, propaganda antievreiască, negarea Holocaustului, precum și distrugerea sau profanarea clădirilor, lăcașurilor de cult ori monumentelor acestora.
Anterior, astfel de fapte erau adesea încadrate ca vandalism sau huliganism.
Legea fusese susținută de Rada Supremă încă din februarie 2022.
Pentru astfel de fapte sunt prevăzute amenzi de la 3.400 la 8.500 grivne, restrângerea libertății până la 5 ani sau închisoare până la 3 ani, cu sau fără interdicția de a ocupa anumite funcții.
Dacă faptele sunt comise cu violență, înșelăciune, amenințări sau de un funcționar public, pedeapsa este o amendă mai mare sau închisoare de la 2 la 5 ani.
În cazul în care acestea au consecințe grave sau sunt comise de un grup organizat, pedeapsa poate ajunge la închisoare de la 5 la 8 ani.
Elvira Chilaru


