Ucraina se pregătește de noi atacuri ale Rusiei asupra sistemului electric. „Avem trei niveluri de protecție, dar nu ne putem proteja în totalitate”
Instalațiile energetice vor fi complet protejate până în noiembrie. Volodimir Kudrițki, șeful operatorului sistemului energetic ucrainean Ukrenergo, a declarat că instalațiile energetice din Ucraina vor avea trei niveluri de protecție sub formă de fortificații inginerești în cazul unor atacuri rusești.
Potrivit acestuia, primul și cel mai simplu nivel asigură protecția împotriva undelor de explozie și a fragmentelor. În acest scop, se folosesc saci mari sau gabioane umplute în principal cu nisip sau alte structuri simple pentru a proteja împotriva loviturilor indirecte ale rachetelor sau ale dronelor.
Al doilea nivel este protecția împotriva loviturilor directe ale dronelor kamikaze Shahed. Al treilea nivel este cel mai complex și implică utilizarea celor mai mari structuri – este o apărare completă împotriva dronelor și rachetelor.
“Nu ne putem proteja în totalitate, 100%, împotriva atacurilor masive cu rachete sau drone. Dar ce putem face? Putem reduce acest risc la un nivel gestionabil. Ce este cu adevărat important? Este important ca sistemul energetic să supraviețuiască iernii. Este important ca viteza cu care inamicul distruge sistemul energetic să nu depășească cu mult viteza cu care noi îl restabilim. Atunci situația va fi sub control”, a declarat directorul companiei.
Anul trecut, din 10 octombrie până în februarie, rușii au bombardat masiv sistemul energetic ucrainean, lansând câteva zeci de rachete pe zi. Astfel de atacuri au avut loc în mod regulat, aproximativ o dată pe săptămână. Ca urmare, Ucraina a introdus programe de întreruperi de curent și s-a confruntat cu pene lungi de curent în zilele atacurilor.
Urmăriți-ne pe Telegram