Un medic șef de secție din Teaciv, reținut pentru mită de 1.000 de dolari în schimbul amânării mobilizării

În orașul Teaciv, regiunea Transcarpatia, a fost reținut șeful unei secții de spital pentru că ar fi primit o mită de 1.000 de dolari. Potrivit anchetei, medicul urma să întocmească documente medicale care să-i ofere pacientului posibilitatea amânării mobilizării militare.

Conform informațiilor transmise de Procuratura Transcarpatică, suspectul a primit inițial 500 de dolari, iar restul sumei — a doua zi, în cabinetul său de serviciu. Imediat după aceea, a fost reținut de autorități.

Șefului de secție i s-a înmânat o înștiințare despre suspiciune conform alin.1 al art. 368 din Codul Penal. În cazul în care va fi găsit vinovat în instanță, riscă până la patru ani de închisoare. Suspectul a fost invitat de audiovizualul public Suspilne  să-și exprime poziția.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina