Ungaria propune reactivarea conductei Odesa–Brody pentru a reduce dependența de petrolul rusesc

Compania petrolieră ungară Mol este pregătită să renunțe la petrolul rusesc și propune utilizarea conductei Odesa–Brody ca rută alternativă de aprovizionare. Reprezentanții Mol au cerut sprijinul Uniunii Europene și al altor state pentru relansarea conductei, care ar putea asigura livrări sigure și pentru Serbia, cu care Ungaria construiește în prezent o conexiune petrolieră.

Conducta, care leagă portul Odesa de orașul Brody din regiunea Lviv, este nefuncțională și ar necesita investiții semnificative. În plus, zona Mării Negre rămâne periculoasă din cauza minelor și atacurilor rusești.

UE a permis temporar Ungariei să importe petrol rusesc prin oleoductul „Drujba”, dar cere statelor membre să identifice alternative până în 2027.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina