Astăzi s-au împlinit 85 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă – unul dintre cele mai dureroase momente din istoria românilor din nordul Bucovinei. O tragedie care continuă să răsune peste generații și să rămână vie în conștiința comunității românești din regiunea Cernăuți. La evenimentul cultural organizat în pădurea Varnița au participat și reporterii BucPress TV
La locul Memorialului, în satul Fântâna Albă, sute de oameni s-au adunat pentru a aduce un omagiu celor care și-au pierdut viața la 1 aprilie 1941. Atunci, grănicerii sovietici au deschis focul asupra unui grup de români neînarmați, care încercau să treacă granița în speranța unei vieți mai bune.
Printre participanți la acțiunea de comemorare de astăzi , 1 aprilie 2026 s-au aflat reprezentanți ai comunității românești, oficiali din România și Ucraina, dar și urmași ai victimelor. La eveniment au fost prezenți și oficiali ai statului român, alături de autorități locale ucrainene, inclusiv guvernatorul regiunii Cernăuți, Ruslan Osipenko, precum și doamna Consul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, parlamentari și senatori români.
Ceremonia a fost marcată de o slujbă religioasă emoționantă, oficiată de un sobor de preoți români, în frunte cu protopopul de Hliboca, Ioan Gorda. Rugăciunile înălțate în memoria martirilor nord-bucovineni au creat o atmosferă profundă, încărcată de reculegere și respect.
Deși martorii direcți ai tragediei de La Fântâna Albă nu mai sunt printre noi, memoria acestora este dusă mai departe de copii, nepoți și strănepoți, care continuă să păstreze vie amintirea suferințelor îndurate de strămoșii lor.
„Adevărata istorie se învață aici, la Fântâna Albă”, a subliniat profesoara Irina Șorodoc, evidențiind importanța transmiterii acestor lecții către generațiile tinere. Mesajul a fost susținut și de Consulul General al României, care a transmis condoleanțe familiilor îndoliate și a reafirmat necesitatea de a păstra vie memoria celor căzuți. Guvernatorul regiunii Cernăuți Ruslan Osipenko a menționat că din păcate istoria se repetă, iar poporul ucrainean este din nou supus unor grele încercări.
Comemorarea din acest an a avut o semnificație aparte, în contextul războiului din Ucraina, reamintind că durerea și pierderea nu aparțin doar trecutului, ci fac parte și din realitatea prezentului.
La 85 de ani de la acele evenimente tragice, Masacrul de la Fântâna Albă rămâne nu doar un simbol al suferinței, ci și un apel la memorie, adevăr și respect pentru cei care și-au pierdut viața. În curând veți putea urmări un reportaj video realizat la Fântâna Albă.









