În nordul Bucovinei, nu doar Cireșarul, care ne amintește de tragedia românească din noaptea de 13 iunie 1941, este luna când românii se adună în jurul Crucilor simbolice și monumentelor ridicate în amintirea neamului înstrăinat de materna vatră. Distrugerea românilor în ținutul Cernăuțiului ocupat de armata roșie a început de la 28 iunie 1940, continuând și după infernala noapte din 13 iunie 1941, și după a doua venire a sovieticilor în martie 1944… Până aproape de anii 50 a durat „curățirea” teritoriului ocupat de românii cei mai nesupuși, care nu se lăsau înghenuncheați. E fără de sfârșit drumul pe Golgota noastră românească, un drum spinos, însă al înălțării și mântuirii. Împărtășind credința că martirii satului natal Voloca, asemenea celor 12 ucenici ai Mântuitorului, au îndurat chinuri cristice și au primit moartea martirică, părintele Ioan Gorda, protopop de Hliboca, a ținut slujba întru pomenirea lor a doua zi după marele praznic al Apostolilor Petru și Pavel, de sărbătoarea întregului sobor al apostolilor lui Hristos. Cinstirea memoriei lor pastorul românilor de pe plaiul voievodal al Cosminului a început-o în parohia sa – biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, unul din cele mai mari lăcașe de lemn în spațiul românesc, pe parcursul anilor reînnoit cu evlavie de enoriași. Alături de cucernicii părinți ai lăcaselor de închinare din comuna Voloca, din soborul preotesc au făcut parte slujitori ai altarelor Dorohoiului. Slujba și predica despre faptele apospolilor care stau la temelia bisericii creștine le-a ținut părintele Eugen Lăzărescu din Hudești, profesor de liceu și un cunoscător profund al istoriei lui Ștefan cel Mare. I-au fost alături cu cuvântul liturgic preoții Teodor Ciurariu, Adrian Nazarie din parohia Suharău. Cu cântări liturgice au răspuns coriștii bisericii.
Din păharul jertfelniciei s-au revărsat rugăciunile și cuvintele de pomenire la Crucea-monument de la intrarea în cimitir, purtătoare a 56 de nume, oameni care au zidit case, au sădit pomi, au săpat fântâni, au dat viață la copii, și-au trăit bucuriile și amarul pe acest pământ scump lor, dar nu le-a fost dat să-și găsească și veșnica odihnă în glia străbună. Pentru sătenii nebociți și neîmpărtășiți în cel din urmă ceas a ținut slujba de pomenire soborul unit de preoți bucovineni și regățeni. Părintele Ioan Gorda a amintit că Voloca are mai mulți mucenici decât cei înscriși pe cruce, că nici o casă n-a rămas neatinsă de regimul tragicului trecut. „E datoria noastră, dacă noi nu ne vom aduna să-i pomenim, care alte neamuri își vor aminti de ei!”, s-a adresat preotul enoriașilor, mulțumindu-le pentru că i-au urmat chemarea. Crâmpeie din calvarul siberian al unei mame și copilașilor ei a evocat părintele Vasile Paulencu, volocean prin naștere, preot în comuna Crasna. Cuvinte despre datoria de a nu uita și a cunoaște adevărul s-au făcut auzite de la directorul Liceului din Voloca, Marin Guraliuc, și primarul Valentin Glopina. Evocând trecutul, primarul s-a referit la tragedia zilelor de astăzi, la durerea părinților care își așteaptă fiii de pe front, dintre care cinci sunt dispăruți fără de urmă.
Cu piosenie și dragoste a venit în comunitatea românilor voloceni consulul general al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, diplomatul și prietenul de suflet, care a parcurs și trăiește împreună cu noi vremuri extrem de dificile. Vorbind despre paginile negre din trecut, care sunt și durerea României, Excelența sa le-a dorit binecuvântare, inimă bună, pace și întoarcerea fiiilor satului la familiile lor. Istoricul Vasile Adăscăliței, numit de preotul Ioan Gorda „ca un apostol ce ne aduce în nordul Bucovinei adevărul”, a vorbit despre darul și harul oamenilor pomeniți din neam în neam, martirizați dintr-un singur motiv – cel de a fi și rămâne români într-un teritoriu excelent românesc, de a nu-și trăda credința, așa cum l-a vândut pe Hristos, unul din apostoli, blestematul Iuda. De la această întâlnire profesorul a mărturisit că ia acasă crezul: „Să fim tari cu duhul ca cei înscriși pe această cruce pentru a păstra limba română. Uniți în credință, vom depăși și aceste momente dificile”. O rezonanță semnificativă au și cuvintele: „Vă doresc să aveți parte de destinul apostolului Ioan, unicul din cei 12 care a trăit o viață lungă și s-a stins de moarte nemartirică”. Menționând rolul bisericii din Voloca în păstrarea vie a memoriei, Vasile Rauț, președintele Societății „Golgota”, a vorbit despre importanța acestor comemorări în păstrarea limbii române și idențității naționale. Nu e o avuţie dorită, care le-ar aduce beneficii moştenitorilor, însă nouă, românilor, aşa ne-a predestinat Dumnezeu, ca de rând cu bruma de avere materială şi bogatul tezaur spiritual să preluăm de la părinţi şi bunei marile dureri care le-au marcat viaţa pământească. Printre acei moștenitori l-au cunoscut pe Marin Sauciuc, care nu-l uită pe bunicul Toader, dispărut în lagărul de la Onega. Bunica sa Margalina a rămas cu patru băieți mici, i-a crescut singură, tatăl lui Marin nu avea nici trei ani atunci. O istorie vie nu doar pentru Voloca, ci întreaga noastră comunitate este nonagenarul Ionică Semeniuc. M-am bucurat mult să-l văd bine sănătos, căci fiecare întâlnire cu acest brav român ne inspiră voință și dragoste de viaţă.
Nu putem şti, dar am vrea mult să credem că, acolo, în lumea veşniciei, cei care au suferit nedrepte chinuri până şi-au dat sufletul schingiuiţi în lagărele şi închisorile staliniste, odihnesc în Împărăţia cerească, găsindu-şi măcar după moarte lumina raiului. Prea mari şi prea insuportabile le-au fost suferințele pe acest pământ împovărat de păcate, ca să le mai rămână ceva de ispăşit dincolo de hotarul lumesc.
