La Apșa de Jos din Transcarpatia a fost inaugurată grădinița „Albinuța”
La 24 august a.c., pe ambele maluri ale râului de frontieră Tisa a fost organizată o suită de activități pentru a marca cu fastul de rigoare Ziua Independenței Ucrainei.
La activitățile organizate de Consiliul comunei Slatina / Solotvino a participat atât o delegație din România din care au făcut parte senatorii Daniel Fenechiu și Cristian Niculescu Țâgârlaș, președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR), Briciu Traian-Cornel, decanul Baroului Maramureș, Florin Andreicuț, precum și Liviu Mihai, decanul Baroului Suceava, cât și o delegație din Marea Britanie condusă de baroneasa Nicholson de Winterbourne.
Programul acestei serii de evenimente a inclus inaugurarea modernei grădinițe ”Albinuța” din Apșa de Jos, vizitarea Spitalului din aceeași localitate recent dotat cu echipamente medicale performante în valoare de cca. 130.000 de euro, donate de Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR), deschiderea oficială a Centrului Inclusiv de Resurse din Solotvino și semnarea unui memorandum de cooperare între Consiliul Comunității Teritoriale Solotvino și Fundația AMAR, al cărei fondator și președinte este baroneasa Nicholson de Winterbourne.
Ziua s-a încheiat cu un program de cântece cântece și dansuri populare și tematice interpretate de corul Bell Canto din Slatina, corul profesorilor Școlii de Arte din Apșa de Jos și copiii Școlii de Arte și cei ai Ansamblului Apșița din Apșa de Jos.
Momente pline de emoție și bucurie, petrecute de frații de pe ambele maluri ale Tisei. Ne bucurăm de fiecare dată când putem fi împreună, iar după cum a spus doamna baroneasa Emma Nicholson la ultima vizită: ”Ați făcut dumneavoastră un miracol, haideți sa facem împreuna mai multe!” Iată că s-a reușit.
Urmăriți-ne pe Telegram