Ucraina ameninţă că dă în judecată ţările UE, inclusiv România, dacă nu vor ridica restricțiile legate de cereale pe 15 septembrie
Ucraina amenință statele membre ale UE cu acţiuni în justiţie la Organizația Mondială a Comerțului dacă UE nu va ridica în această lună restricțiile cu privire la exporturile sale de cereale şi produse agricole, relatează Politico.
Exporturile de cereale reprezintă în prezent principala marfă de export a Ucrainei. Cerealele sunt în prezent interzise pe piețele din Polonia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria şi România în baza unui acord încheiat cu Comisia Europeană la începutul acestui an pentru a proteja fermierii locali de afluxul de produse agricole, mai ieftine, venite din Ucraina.
Invadarea Ucrainei de către Rusia și blocarea rutelor tradiționale de export ale ţării prin Marea Neagră a dus la acest aflux care a creat o ruptură între Ucraina și statele din estul UE, printre cei mai puternici susținători militari ai Kievului. Restricțiile, care au mai fost deja extinse o dată în iunie, urmează să expire pe 15 septembrie. Pe fondul speculațiilor că Ursula von der Leyen va ridica aceste restricţii, Polonia și Ungaria au amenințat că își vor impune propriile interdicții unilaterale de import, încălcând regulile comerciale comune ale blocului.
„Cu deplin respect și recunoștință la adresa Poloniei, în cazul introducerii oricăror interdicții după (15 septembrie), Ucraina va duce cazul Poloniei și UE la Organizația Mondială a Comerțului”, a declarat pentru Politico Taras Kachka, adjunct al ministrului ucrainean al Economiei. Kievul susţine că restricțiile încalcă acordul de liber schimb UE-Ucraina din 2014. Comentariile lui Kachka au venit după un avertisment din partea lui Igor Zhovka, un consilier al președintelui Volodimir Zelenski.
Dacă Bruxelles-ul nu reușește să acționeze împotriva țărilor care încalcă acordul comercial, Kievul „își rezervă dreptul de a alege mecanismele legale cu privire la modul de răspuns”, a declarat Zhovka săptămâna trecută pentru Interfax-Ucraina. Ministerul ucrainean de Externe a declarat că Kievul își rezervă dreptul de a iniția proceduri de arbitraj în baza acordului său de asociere cu UE sau de a duce cazul la OMC – Organizația Mondială a Comerțului.
„Nu intenționăm să ripostăm imediat, având în vedere spiritul de prietenie și solidaritate dintre Ucraina și UE”, a explicat Kachka. Dar amenințarea sistematică la adresa intereselor ucrainene „ne obligă să aducem acest caz la OMC”, a adăugat el.
Urmăriți-ne pe Telegram