Eminovici bucovineanul

Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici, în Ipoteşti, Botoşani, pe data de 15 ianuarie 1850, şi încetat din viaţă la 15 iunie 1889, în Bucureşti).

Cu toate că s-a discutat în repetate rânduri pe marginea  acestui subiect, consider că este important a cunoaşte detaliile momentului naşterii unui geniu românesc care şi-a câştigat locul în muzeul valorilor universale, şi pe care românii bucovineni îl aniversează/comemorează aşa cum se cuvine an de an.

Astfel, într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuşi şi-a trecut data naşterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuţi unde a studiat este trecută data de 14 decembrie 1849.

Totuşi, Titu Maiorescu, în lucrarea “Eminescu şi poeziile lui” (1889) citează cercetările lui N. D. Giurescu şi preia concluzia acestuia privind data şi locul naşterii lui Mihai Eminescu la 15 ianuarie 1850, în Botoşani.

Această dată rezultă din mai multe surse, printre care un dosar cu note despre botezuri din arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din Botoşani. În acest dosar data naşterii este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a botezului la data de 21 în aceeaşi lună.

Data naşterii este confirmată de sora mai mare a poetului, Aglae Drogli, care însă susţine că locul naşterii trebuie considerat satul Ipoteşti.

Acestea fiind spuse, putem arunca o privire asupra “legăturilor” dintre poet şi tărâmul bucovinean.

MIHAI EMINESCU s-a considerat mereu bucovinean. În manuscrisul 2263 nota cu mândrie: “Eu sunt născut în BUCOVINA, tata-meu e bucovinean”.

Când vorbea despre BUCOVINA, poetul nostru naţional amintea de: “cea mai frumoasă parte a Moldovei, cu Câmpulungul, vechea republică română, cu Suceava, capitala Domnilor eroi, cu cele mai renumite şi bogate mânăstiri…”.

BUCOVINA a însemnat şi prima parte a formării tânărului poet, prin activitatea didactică sau lectura cărţilor şi publicaţiilor cernăuţene.

¨ Mihai este înscris în clasa a treia la “National – Hauptschule” din Cernăuţi (unde studiază în perioada 1858-1860). Primele două clase le făcuse în particular;

¨ 8 iulie 1859 – Mihai termină clasa a III-a, fiind clasificat al 15-lea între 72 elevi;

¨ iulie 1860 – Mihai promovează clasa a patra a şcolii primare, clasându-se al cincilea din cei 82 de elevi. În toamnă, se înscrie la “K.K. Ober-Gymnazium” din Cernăuţi, unde fuseseră elevi şi fraţii săi mai mari;

¨ 16 aprilie 1863 – Eminescu nu se mai întoarce după vacanţa de Paşti la “Ober Gymnasium” din Cernăuţi. Nu are note pe semestrul al doilea şi se precizează într-o menţiune din catalog, din 16 aprilie 1863, că s-a retras ca privatist (elev particular);

¨ oct.-nov. 1865 – Eminescu revine la Cernăuţi, unde stă în gazdă la profesorul Aron Pumnul. Se pregăteşte pentru examenul necesar re-înscrierii în învăţământul public. În paralel, e angajat ca bibliotecar al profesorului Pumnul, prilej cu care îşi completează lecturile, având la dispoziţia sa cărţi reprezentative ale literaturii române vechi şi moderne;

¨ 24 ianuarie 1866 – Moare Aron Pumnul. Foarte iubit de elevii săi, i se dedică o broşură intitulată Laecrimioarele învăţăceilor gimnasiaşti den Cernăuţi la mormântul prea iubitului lor profesoriu Arune Pumnul repausat într-a 12-24 ianuarie 1866. Este inclusă şi poezia La mormântul lui Arune Pumnul, semnată “M. Eminovici, privatist”, care părăseşte Cernăuţiul;

¨ revine în 1867, respectiv 1869,  cu trupe de actori, iar în 1871 se implică în comitetul ce pregătea SERBAREA DE LA PUTNA (15/27 august 1871);

¨ în anul 1875 va veni din nou, aducând cu el (unii autori/cercetători susţin că în mod clandestin) o ladă cu broşura lui MIHAIL KOGĂLNICEANU, intitulată ”Răpirea BUCOVINEI după documente autentice” tipărită la BUCUREŞTI în acelaşi an. Documentele vremii spun că atunci a locuit cu colegul lui de şcoală T.V. STEFANELLI, împreună cu care a difuzat broşura autorităţilor din oraşul CERNĂUŢI, tocmai când oficialităţile austriece pregăteau Sărbătorirea a 100 de ani de stăpânire.

Viaţa poetului este aşadar marcată de pământul BUCOVINEI, acesta a fost fermecat de bogăţiile şi frumuseţiile locului, de atmosfera şi climatul ei cultural, care nu au fost nici când separate de spiritualitatea românească. Eminescu a fost fermecat şi a ştiut să cânte, să preamărească în operele sale personalităţile şi monumentele ce marchează acest ţinut, dovezi istorice ancorate în artă care subliniază trecutul zbuciumat al unei provincii smulsă de austrieci din trupul MOLDOVEI în primăvara anului 1775.

Nu putem trece mai departe fără a reitera o serie de date din istoria acestei zone, plecând de la oraşul Cernăuţi, considerat capitala BUCOVINEI.

Atestat documentar la 8 octombrie 1408 într-un privilegiu acordat de Alexandru cel Bun, domn al Moldovei (1400-1432), negustorilor din Lemberg (azi Lvov), începând cu 1775, oraşul a făcut parte din Imperiul Habsburgic. Când Austro-Ungaria s-a dezmembrat în 1918, Cernăuţiul a devenit parte a României. În iunie 1940 a fost ocupat de Armata Roşie a URSS, împreună cu nordul BUCOVINEI şi alocat Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. În iulie 1941 a fost recucerit de România, pe atunci în alianţă cu Germania naţional-socialistă. La 30 martie1944 Armata Sovetică l-a reocupat, fiind reanexat la Uniunea Sovietică, în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene. În luptele ce s-au dat pentru oraş (25-30 martie 1944) au murit 1500 de soldaţi şi ofiţeri români şi germani. După destrămarea URSS, Cernăuţi a devenit parte a Ucrainei independente.

Aşadar, BUCOVINA a stat şase secole la răscrucea marilor imperii. A trecut de-a lungul timpului de la unul la celălalt, de aceea poate că păstrează şi astăzi un aer imperial, care este resimţit în deosebi în oraşul Cernăuţi.

În Cernăuţi, unde Mihai Eminescu şi-a petrecut o parte din anii tinereţii (după cum am prezentat anterior), există o stradă care poartă numele poetului. Pe “Ober-Gimnazium”, există o placă pe care scrie că aici a învăţat “Mihai Eminescu – clasic al literaturii popoarelor român si moldovean“, o modalitate improprie de a spune că Eminescu a scris in limba română, şi s-a trezit deodată, după moarte şi trecerea anilor, clasic în două literaturi.

Am făcut această incursiune pe tărâmul istoriei pentru a încerca să explic, chiar dacă minimalist, ce a determinat implicarea poetului în problemele românilor înstrăinaţi din imperiul Habsburgic – din BUCOVINA, cauza cărora a apărat-o până la sacrificiul de sine.

În operele sale, Eminescu a plâns dramele poporului român, dintre care s-a distins pierderea unui teritoriu cu suflet românesc, BUCOVINA.

Cunoscător temeinic al BUCOVINEI pe care a oglindit-o în versuri, poetul s-a identificat cu această parte de ţară şi s-a implicat problemele sale istorico-culturale şi social-politice. A luat apărarea şcolii şi bisericii din BUCOVINA, militând pentru menţinerea limbii şi credinţei strămoşeşti.

A scris cu inima despre Universitatea din Cernăuţi, despre procesul “ARBOROASEI” şi Serbarea de la Putna, cu lacrimi amare despre anexarea BUCOVINEI, cu meşteşugul unui geniu despre istoria, instituţiile, oamenii ei, frământările lor şi nu în ultimul rând despre locul ei în spaţiul românesc.

Am mai spus-o şi cu alte ocazii, Eminescu ne îndeamnă, prin ceea ce a lăsat în urma sa, prin creaţiile sale, spre păstrarea simţirii româneşti. El a crezut în neamul românesc în pofida influenţelor şi intereselor imperialiste: „Ieşim întotdeauna la iveală ca un popor întinerit şi plin de putere. N-am cerut niciodată decât putinţa dezvoltări pacinice, să fim un strat de cultură în această parte înăsprită a Europei. Nu stăruim decât ca popoarele de la apus să se încredinţeze că interesele noastre sunt identice cu ale civilizaţiunei şi că suntem un popor vrednic de misiunea ce ni se cuvine. Dovadă ne este trecutul, pe care l-am putut purta fără a fi pierdut ceva din individualitatea şi trăinicia noastră(…)”.

        „Eminovici bucovineanul” a fost promotor de valori naţionale româneşti, a fost acela care a simţit că o valoare nu este ceva ce posedăm, ca pe o proprietate personală, nu este nici o realizare cu care să ne mândrim ca fiind doar a noastră. O valoare este un principiu fundamental, o parte din universalitate care trebuie transmisă pentru a fi însuşită şi respectată. Vieţile noastre sunt modelate de principiile/valorile la care aderăm, asemeni predecesorilor noştri iluştrii sau alături de o parte, din ce în ce mai redusă a contemporanilor, care uită că suntem marcaţi de trecut (prin eforturile şi sacrificiile generaţiilor de dinaintea noastră, care ne-au adus unde suntem astăzi), definiţi de faptele prezente şi orientaţi de un posibil viitor (pe care toţi ni-l dorim mai bun, mai liniştit, mai sigur).  Odată format un set de valori, acesta se manifestă în uzanţe, practici, legi şi norme care ar trebui să ne orienteze acţiunile şi ne influenţeze comportamentele.

Preot Dr. Radu Ilaş